În cursul zilei de azi, cadrele didactice ale Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din municipiul Medgidia au transmis o scrisoare deschisă instituțiilor statului prin care își manifestă nemulțumirea față de numirea unui nou director. Colectivul unității de învățământ a demis, luni, noul director, după doar o zi de la numirea acestuia, și membrii acestuia și-au dat demisia din toate funcțiile deținute în școală.

Cadrele didactice reclamă, prin intermediul acestei scrisori deschise, faptul că numirea s-a făcut de către inspectorul școlar general constănțean, Sorin Mihai, fără nicio consultare a Consiliului Profesoral, a părinților, a elevilor sau a reprezentanților comunității locale. De asemenea, se evidențiază că persoana numită, Mariana Copilu, ar fi nepotrivită pentru această funcție.

Astfel că astăzi, Consiliul Profesoral al liceului s-a întrunit și a demis-o pe noua numită în funcția de director. Ulterior, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a fost anunțat cu privire la decizia luată astăzi.

Precizări ale fostului director al Liceului “Nicolae Bălcescu”, Marius Furtună

“Anul nou a adus schimbări la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia: 2 consilieri locali PNL în Consiliul de Administrație al liceului și soția unuia dintre ei director al unității școlare, numită prin decizie a Inspectorului Școlar General! Politizare? Incompatibilitate? Conflict de interese? Lipsă evidentă de simț civic?

Câteva precizări.
Da, am avut onoarea să fiu directorul acestei unități de învățământ prestigioase aproape 9 ani de zile. Voi intra întotdeauna cu capul sus în școală și voi privi în ochi orice membru, trecut sau prezent, al ”familiei LTNB”, cu conștiința că am făcut întotdeauna ce a fost mai bine pentru școală – elevi, profesori, părinți.
Nu, nu imi mai doresc funcția de director, nu am depus un acord pentru numirea în funcția de director până la sfârșitul anului școlar. Am însă obligația să las liceul pe mâinile unui lider autentic care are legitimitatea de a conduce, legitimitate derivată din implicarea în viața școlii, participarea la proiecte și activități extracurriculare, căruia nu îi lipsesc dragostea pentru copii, spiritul de echipă, colegialitatea, fair-playul, responsabilitatea, respectul, onestitatea, sinceritatea.
Colectivul de profesori este ferm în a se opune unei astfel de decizii arbitrare și abuzive, deja demarându-se acțiuni care vor continua în zilele viitoare. Ethosul școlii noastre este unul al asumării curajoase și directe a punctelor de vedere, așa încât este dificil să ni se impună decizii pe care, la nivel colectiv, nu le considerăm în beneficiul elevilor.
Dacă doamna numită director are sprijin politic vom afla din reacția instituțiilor publice zilele viitoare. Este cert însă că domnul primar Valentin Vrabie nu o susține de doamna pentru a fi director, fiind alături de colectivul cadrelor didactice în demersul lor legitim de a nominaliza un manager al școlii asumat de întregul colectiv.”, a scris astăzi, pe pagina sa de socializare fostul director, Marius Furtună.

Transmitem, în cele ce urmează, scrisoarea deschisă transmisă de colectivul de cadre didactice a Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din municipiul Medgidia:

”Domului Președinte al României, Klaus Iohannis,

Domnului Ministru al Educației și Cercetării, Sorin Mihai Cîmpeanu,

Doamnei Monica Cristina Anisie, Președinte al Comisiei pentru Învățământ, tineret și sport din cadrul Senatului României,

Domnului Ștefan Pălărie, membru în Comisia pentru Învățământ, tineret și sport din cadrul Senatului României,

Stimată doamnă, stimați domni,

Cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia vă scriu această epistolă publică din dorința de a vă informa asupra unei situații inacceptabile în care se află instituția noastră și cu speranța unei intervenții prompte și eficiente din partea dumneavoastră, care să readucă la normalitate climatul educativ în care ne desfășurăm activitatea, în beneficiul elevilor cărora ne dedicăm toate energiile.

Reprezentăm o instituție școlară de prestigiu în spațiul constănțean, cu o tradiție de excelență de peste 70 de ani. Rezultatele elevilor noștri au fost, întotdeauna, excepționale, fie că vorbim despre examenul național de bacalaureat, fie despre concursuri și olimpiade școlare. Promovabilitatea la bacalaureat în ultimii 10 ani nu a scăzut sub 95%. Avem sute de premii la olimpiadele județene și naționale, la concursuri internaționale (NASA, GENIUS Olympiad), la competiții sportive și artistice, desfășurăm nenumărate activități caritabile și de voluntariat, suntem foarte activi în viața comunității locale. În acest moment derulăm 6 proiecte Erasmus+, în care sunt implicați peste 150 de elevi și 20 de profesori. Am participat la conferințe internaționale (YES EVENT, Conferință internațională de tineret, participare la toate edițiile din 2005), am câștigat concursul Euro Scuola și am reprezentat România la Strasbourg.

Viziunea școlii noastre este: „Școala europeană de elită prin valori locale”.

Credem așadar că noi, „familia LTNB” (elevi, părinți, profesori), merităm respectul instituțiilor care ne coordonează.

Motivul acestei epistole este următorul: începând cu data de 10.01.2021, prin decizie a Inspectorului Școlar General Constanța, a fost detașat în interesul învățământului, pe post de director, un cadru didactic pe care îl considerăm nepotrivit pentru această funcție. Numirea a fost făcută în baza unei proceduri a inspectoratului pe care o considerăm nedemocratică, dacă nu chiar abuzivă, atât timp cât ea nu presupune nici măcar o minimă consultare a Consiliului Profesoral, a părinților, a elevilor, a reprezentanților comunității locale.

Vă adresăm câteva întrebări la care vă invităm să reflectați, pentru a lua o decizie rapidă și în spiritul educației moderne pe care ne-o dorim toți:

  • Este „în interesul învățământului” ca o procedură să permită inspectorului școlar general să numească un director fără să consulte în prealabil pe nimeni din școală?
  • Este „în interesul învățământului” ca unei întâmpinări prealabile pe care cadrele didactice au trimis-o inspectoratului școlar, în care se precizau argumente concrete împotriva numirii respective, să i se răspundă la modul foarte general, invocând aspecte legislative și ocolind total fondul problemei? (Vă punem la dispoziție atât Întâmpinarea noastră, cât și răspunsul primit).
  • Este „în interesul învățământului” să fie numit un director împotriva dorinței colectivului pe care îl va conduce, chiar fără a avea minime calități manageriale – loialitate, spirit de echipă, corectitudine, atașament față de elevi, respect?
  • Este „în interesul învățământului” să fie numit un director care nu are sprijinul primarului localității, cu care, inevitabil, trebuie să colaboreze în beneficiul elevilor?
  • Este „în interesul învățământului” ca o școală să funcționeze fără Consiliu de Administrație, fără comisii, catedre, fără echipe de proiect pentru toate activitățile curente? Începând cu data de 11.01.2021, toate cadrele didactice și-au depus demisia din toate funcțiile deținute în școală, renunțând la orice atribuții, în afara celor care au legătură directă cu procesul educativ.
  • Este „în interesul învățământului” ca, în perioada stabilirii ofertei curriculare pentru anul școlar viitor, în proximitatea constituirii normelor didactice, în perioada sfârșitului de semestru, în atmosfera delicată declanșată de pandemie, școala să fie condusă de cineva fără legitimitate, fără autoritate, fără încrederea colegilor?
  • Este ”în interesul învățământului” ca Inspectoratul Școlar Județean Constanța să cauționeze o persoană împotrivă unui întreg corp profesoral? Ar fi a doua oară cât Inspectoratul Școlar Județean Constanța ar avea această atitudine, după ce unității noastre școlare i-au trebuit 2 ani și 4 procese civile (toate câștigate) cu inspectoratul pentru a putea finaliza desfacerea contractului de muncă unui cadru didactic titular, care se bucura permanent de susținerea ISJ Constanța!
  • Este conflict de interese sau incompatibilitate dacă doamna director numită recent este soția unui consilier local, membru în Consiliul de Administrație al liceului? Este moral? Este în spiritul unei educații europene?

Așteptăm încrezători poziția dumneavoastră, mai ales din perspectiva declarațiilor domnului ministru Cîmpeanu privind dreptul cadrelor didactice de a avea un rol în desemnarea directorului unității școlare!

Cu stimă,

Colectivul cadrelor didactice al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia

Medgidia,

11.01.2021”

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar