(FOTO) Istoria Dobrogei: Dobrogea în toamna anului 1878

Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.

Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.

Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.

Dobrogea în toamna anului 1878

Francezul Alfred de Caston, editor al publicației Revue de Bucarest, a efectuat în toamna lui 1878 o călătorie în Dobrogea aflată sub ocupație rusească, descriind geografia fostei provincii otomane, în curs de a fi preluată de statul român, în broșura Voyage dans la Dobroudcha.

Vicontele Alfred de Caston a fost pseudonimul literar cu care francezul Leon Francois Antoine Aurefeuille (1881?1882-1882) și-a semnat scrierile literare.

Dicționarul pseudonimelor editat în 1887 de G. d`Heylli îl înregistra ca fost elev al celebrei Școli Politehnice fondate în 1794, prestigidator și membru al Societății Literaților. De asemenea, revista „L`Illusionniste” din 19 iulie 1903 îl prezenta ca absolvent politehnist cu „o carieră în lumea magiei”.

Conform Bibliotecii Naționale a Franței, printre cărțile scrise de el se numără trei tratate de matematică, o carte despre jocurile de noroc, una despre superstiții și un roman de moravuri. (https://data.bnf.fr/fr/16256309/alfred_de_caston/)

Francezul mai trecuse prin Dobrogea în 1867, în cursul unei călătorii spre Constantinopol. De la Baziaș a călătorit pe Dunăre și a făcut o escală la București, pentru a ieși în Marea Neagră prin brațul Sulina. Și-a publicat memorialul de călătorie la Paris în 1869, cu titlul Constantinople en 1869.

Voyage dans la Dobroudcha

Voyage dans la Dobroudcha a fost publicată de Caston la București după 8/20 octombrie 1878, dată la care a avut loc defilarea armatei române victorioase în capitală, eveniment menționat în partea a patra.

Pe de altă parte, broșura a fost tipărită înainte de 14/26 noiembrie, când domnitorul Carol a lansat la Brăila Proclamația către dobrogeni și armata a traversat Dunărea în Dobrogea pentru a instaura administrația românească.

Numărul mic de pagini (72) ale volumului (preț 2 franci) sunt explicate astfel de autor: „Cum noi avem materiale pentru a scrie câteva volume și cum noi nu dispunem decât de timpul strict necesar pentru a redacta o broșură, vom povesti succint faptele fără a intra în detalii, (….)”.

Francezul locuia probabil de un an în capitala României, din moment ce menționa „numărul nostru XIV al Revistei Bucureștiului [Revue de Bucurest] (6 octombrie)”, deși, la sfârșitul cărții, semna menționând calitatea de „Director al Cronicii Bucureștiului” (Directeur de la  Cronique de Bucarest), precum și cea de membru al Societatea Literaților (Societe de Gens de Lettres).

Ideea vizitării Dobrogei i-a fost dată francezului de un oficial de rang înalt din administrația rusă, care avea „un spirit foarte liberal”. Pe de altă parte, el fusese foarte intrigat de conversația cu un „patriot român”, fost ministru: „Trebuie s-o mărturisesc, ca și majoritatea onorabilor mei concetățeni, că eu cunosc mult mai bine împrejurimile Parisului, munții Elveției și lacurile Italiei decât provinciile situate pe malul drept al Dunării”. De asemenea, autorul considera că „ziarele din București discutau foarte doct [despre Dobrogea], dar semănau un pic cu o duzină de orbi care se adunaseră să discute despre culori”.

Caston obținuse de la agentul diplomatic francez la București, de Bacourt, o scrisoare de recomandare pentru viceconsulul francez de la Tulcea (Toultcha), Langlais, care era o veche cunoștință de la Paris. De asemenea, el primise deja scrisori de recomandare nenominalizate pentru Tulcea, Măcin (Matchine), Sulina (Soulina), Constanța (Kustendje) și Mangalia. De la acesta și de la ceilalți diplomați europeni, călătorul a obținut informații referitoare la dramaticele zile de sfârșit ale administrației otomane la Tulcea, reședința sangeacului (provincie otomană) din 1867. Corpul consular din orașul de pe Dunăre era format din: cavalerul Pertazzi (consul al Austro-Ungariei și Germaniei), Pyrgos (vice-consul al Greciei), Langlais (vice-consul al Franței, Italiei și Olandei)  și Stoianovici, „delegatul” României, dat fiind că țara se afla sub suzeranitate otomană.

Călătoria a avut loc cu probabilitate în octombrie 1878, autorul menționând faptul că în această lună administrația rusească din Dobrogea nu a mai încasat taxele și impozitele și citând corespondența înalților oficiali ruși referitoare la disponibilitatea transferului imediat al autorității către administrația românească.

În partea a treia a broșurii, Caston prezintă geografia Dobrogei.

Teritoriul

Suprafață provinciei era de 19.200 kmp, exclusiv lacul Siutghiol (Anadal-Keui/Sut-gheol) față de 15.660 kmp cât au azi, cumulat, județele Tulcea și Constanța. Solul era caracterizat de „o mare fertiliate” pe 2/3 din această suprafață. Datele au fost furnizate de căpitanul rus care realizase un studiu topografic „atunci când rușii nu deciseseră viitorul sangeacului”.

Informațiile despre zonele din sangeacurile Varna și Silistra atașate Dobrogei au fost luate din harta Statului Major austriac aflată în posesia ofițerului rus. Caston a estimat această suprafață suplimentară la 3-4.000 kmp, care includea Tuzla (Touzla) și Mangalia.

Pădurile acopereau 4.800 kmp, din care suprafețele cu stejar și lemn de construcție reprezentau 3150 kmp.

Dar francezul folosește măsura de suprafață otomană dunun, fără a o echivala,  pentru terenurile cultivate cu vie (25.000), pășuni (900.000), micile exploatații agricole (100.000) și fânețe (500.000).

Sunt amintiți și mocanii ardeleni (mohan), care veneau în „număr foarte mare” cu „turme imense” pentrul iernat și se întorceau acasă la primăvară, dar mulți dintre ei se stabileau aici împreună cu familiile.

Autoritățile otomane au fost nevoite să ia măsuri pentru a limita această „invazie de păstori”.

Bugetul

Veniturile încasate de administrația rusă în perioada septembrie 1877 – septembrie 1878 au depășit „2.900.000 în aur”. Principalele sume au provenit din zeciuială (600.000 franci), vamă (1.160.000 franci), impozitul pe oi (255.000 franci), taxe pe clădiri și comerț (140.000 franci), iar  restul de 745.000 franci din impozitul pe porci, dreptul de pășunat, taxa pe vînzarea tutunului, hârtie, vin, pașapoarte, bunurile statului.

În ce privește bunurile statului, autorul notează că, potrivit legii islamice, sultanul era stăpânul pământului și ca atare, statul otoman deținea în Dobrogea „bunuri imense” care urmau să treacă în posesia statului. Caston recomanda autorităților române ca, „pentru a încasa bani imediat”, să urmeze exemplul SUA și să vândă terenuri și să garanteze proprietatea oricui se prezintă, indiferent de religie și naționalitate.

Cheltuielile nu au depășit jumătate din valoarea încasărilor, astfel că, după ce a achitat administrația, funcționarii telegrafului și poștei, transportul trupelor și altele, guvernatorul Belotercovici a putut să expedieze 1.500.000 de franci trezoreriei de la Moscova.

Comerțul

Francezul estima că veniturile vamale anuale de 600.000 franci pot urca la 2 milioane „atunci când se va dori

Se exportau, conform vămii, piei brute, lână de oaie, pește proaspăt și sărat, grâne și tutun, Caston anticipând optimist: „Acest nomenclator se poate tripla cu o administrație inteligentă funcționând în vremuri normale”.

Se importau produse industriale, produse alimentare, vin, tutun, gudron, sare, ulei, animale domestice.

Francezul atrăgea atenția asupra importanței lacurilor de lângă Babadag, care comunicau cu marea prin lungi canale subterane și puteau fi exploatate ca saline „aproape fără cheltuieli”.

Pescăriile și lipovenii

Principalele pescării se găseau în Delta Dunării, pe brațele Chilia (Kilia), Sulina (Soulina) și Sf. Gheorghe (Ghiorghiewsk), precum și în lacurile de la Babadag. Acestea aparțineau rușilor și lipovenilor (lipovanes) și furnizau o „imensă” cantitate de pește, statul obținând un venit „considerabil”. Pescarii din Chilia obținuseră de la guvernul otoman, la intervenția Rusiei, monopolul pentru 2400 de ducați austrieci pe an.

Caston arată că lipovenii erau acei ruși care își părăsiseră țara, de voie sau de nevoie, din motive religioase. De asemenea, trăiau în Dobrogea cazaci din Zaporoje (Ucraina). Emigranții ruși locuiau în cinci sate: Sarichioi (Sarikeui), Jurilovca (Zaurilovka), Slava Rusă (Slava), Camena (Camen) și Tataritza.

În primele trei sate locuiau 1700 de familii de starobrazi sau staroviezi („vechi credincioși”), la Camena 100 și la Tataritza 30. Deși în ultimii ani regimul țarist își schimase atitudinea față de cei 8 milioane de starobrazi din imperiu, liderii religioși ai celor din Dobrogea erau aleși în continuare din cadrul comunității și Caston atrăgea atenția că „este o chestiune foarte importantă pentru statul român”.

Populația

Informațiile demografice, „exacte pe cât posibil”, au fost obținute din statistici realizate pe baza registrelor redactate de clerul celor 12 culte din sangeac.

Tabel etnic

• orașul Tulcea – ruși/903 – bulgari/814 – români/417 – greci/80 – armeni/40 – evrei/75 – germani/0 – străini/245 – tătari/30
• districtul Tulcea – 640 – 500 – 1520 – 15 – 2 – 55 – 125 – 3 -200
• districtul Măcin (Matchine) – 270 – 350 – 1390 – 7 – 0 – 30 – 12 – 0 -5
• districtul Constanța (Kustendje) – 70 – 500 – 65 – 110 – 15 – 27 – 35 – 450 – 2
• districtul Babadag – 300 – 2100 – 425 – 70 – 55 – 35 – 330 – 2 – 10
• districtul Cernavoda (Tchernavoda) – 77 – 120 – 1500 – 35 – 0 – 0 – 0 – 0 – 5
• districtul Sulina – 360 – 15 – 210 – 230 – 20 – 6 – 0 – 50 – 0

Tabel pe sexe

• orașul Tulcea – bărbați/4.557 – femei/4.307 – total/8.864
• districtul Tulcea – 7.692 – 6.920 – 1.4614
• districtul Măcin – 5.883 – 5.355 – 11.238
• districtul Constanța – ? – ? – 4.929
• Medgidia – 1.344 – 1.249 – 2.593
• districtul Cernavodă – 4.408 – 4.279 – 8.687
• districtul Sulina – 2.045 – 1.676 – 3.721
• districtul Babadag – 12.177 – 11.059 – 23.236
• total – 38.106 – 34.845 – 77.880

Tabelul familiilor de turci și tătari întorși la casele lor în ultimele două luni:

• orașul Tulcea – 88
• districtul Tulcea – 248
• districtul Babadag – 80
• districtul Măcin – 266
• districtul Sulina – 252
• districtul Constanța – 1.429
• districtul Cernavodă – 189
• total – 2.352 familii = 12.000 de suflete
• 

Lazii (lazes) trăiau mai ales în împrejurimile Măcinului.

Principalele triburi circaziene erau bzouches, bjedouches, abazes etc.

Tătarii erau emigranți din Crimeea și erau împărțiți în două categorii: nogai (nogais) și noi veniți. După instalarea administrației rusești, mulți tătari s-au așezat în sudul Dobrogei și numărul lor a crescut astfel la peste 50.000 de mii și „vin în masă în fiecare zi”.

Caston estima că în Dobrogea și zonele atașate populația era de cel puțin 150.000 de suflete și anticipa că „cu o bună administrație această cifră se putea tripla ușor în câțiva ani”.

Orașul Tulcea

În reședința sangeacului existau 65 de clădiri aparținând statului și 28 de măcelării, care aduceau un venit de 1.000 de franci pe lună. Taxele pe timbru, instrumente de măsură, vînzarea animalelor, producția varului, comerțul de piață, vin, casele de toleranță și altele aduceau cel puțin 8.000 de franci lunar.

Pe cheiul la care acostau vapoarele fuseeră construite „frumoase case din piatră”.

În orașul cu o populație estimată la 25.000-30.000 de locuitori se vorbeau 17 limbi și existau 12 culte religioase.

Caston remarca faptul că, „Învățământul lăsa mult de dorit la Tulcea, iar în restul sangeacului era aproape inexistent”. Deși se încerca constant creșterea numărului de școli și a prezenței elevilor, doar 7% din copii erau încadrați în sistemul de învățământ. În toată provincia nu existau „decât” 45 de școli, dintre care 25 bulgărești, 12 românești, 3 grecești, una catolică, una rusească (rit vechi), una germană, una evreiească și una tătărească. În mediul urban funcționau 15 școli, iar în cel rural 30. Dacă instituțiile de învățământ românești erau finanțate de guvernul de la București, celelalte școli erau susținute de culte și din colecte „impuse” localnicilor. Autorul condiționa rezultatele didactice din viitor de „sprijinul care va fi găsit la statul român”.

Clima și sănătatea

Amintirea malariei care decimase în Dobrogea divizia generalului Espinasse în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), l-a determinat pe Caston să ceară părerea unui medic francez care locuia în această provincie de vreo zece ani.

Acesta i-a confirmat existența frigurilor, dar cu o slabă intensitate, și l-a asigurat că puteau fi prevenite consumând zilnic un pahar de coniac dimineața și vinurile albe locale și din România în timpul meselor. Medicul i-a explicat că răspândirea malariei printre militarii francezi fusese favorizată de consumul excesiv de pește și apă.

De asemenea, creștinii din provincie, ruși, bulgari și români de rit ortodox erau grav afectați de friguri după „un post îndelungat respectat cu strictețe”, iar dacă episcopul ar fi permis o relaxare a obiceiului religios ar fi fost calificat drept „catolic”.

În privința musulmanilor, aceștia își afectau stomacul în luna Ramadanului (Ramazan) postind ziua și mâncând noaptea, și dacă n-ar fi fost din fier, ar fi fost cu toții cuprinși de malarie.

Specialistul concluziona că starea sănătății în sangeac era „foarte bună”, deși în ultimii cinci ani nu înregistrase un număr atât de mare de bolnavi, care însă se însănătoșeau cu un tratament „rațional”.

De asemenea, medicul constatase că mortalitatea scăzuse la „cea mai joasă cifră”, deși registrul deceselor nu era încă actualizat cu exactitate în regiune.

Religia

Francezul îi precizase compatriotului medic că este  „creștin”, dar refuzase din principiu să se antreneze într-o discuție referitoare la aspectele sacre ale oricărei religii.

Poate de ceea el anticipa că situația religioasă din provincie va fi una „jenantă” pentru statul român dacă va încerca să instaleze un episcop ortodox (grec) de naționalitate română în locul episcopului titular Dionisis și al episcopului interimar Nichifor (Nicephore), „care se comportase admirabil în timpul războiului care urma să dea Dobrogea României”.

Ordinea publică

Securitatea teritoriului era asigurată de 200 de jandarmi, dintre care 50 de călăreți.

La revenirea refugiaților turci, au existat câteva conflicte cu bulgarii, dar aceștia din urmă au fost pedepsiți și „totul a revenit în ordine”.

Caston sublinia că pentru ocuparea Dobrogei era nevoie de un caporal și patru soldați și „un adevărat om de stat în fruntea Administrației”.

El propunea următoare repartizare a armatei în provincie: câte 1.000 de soldați la Tulcea, Babadag și pe linia Constanța-Medgidia-Cernavodă, câte o companie la Mangalia, Sulina, Măcin și Isaccea, precum și jandarmeria călare pe căile de comunicație.

Solul

Studiile geologice indicau că în solul Dobrogei se găseau fier și plumb și foarte probabil cărbune, regiunea putând furniza „imediat” piatră dură, granit și marmură (Isaccea).

Fostul profesor parizian More, „care locuiește de mult timp în provincie și cunoaște perfect Dobrogea”, pretindea că găsise aur, iar Caston spera că statul român va înființa o companie care să exploateze „această nouă Californie”!

Orașele

Măcin, locuit „aproape exclusiv de români”, putea deveni rapid un oraș frumos.

Isaccea avea „o bună situare, bună exploatare”.

Babadag, o reședință „foarte agreabilă, cu case frumoase”, avusese de suferit la începutul operațiunilor militare, dar se putea reconstrui.

Cernavodă era capătul de linie al căii ferate cu „o frumoasă construcție” și un oraș comercial și fluvial cu „bune magazii de cereale”. Avea un dig reparat, datând din epoca romană, și „are viitor”.

Constanța „ar fi admirabilă dacă n-ar fi absolut insalubră”. „Cauza răului” era reprezentată de lucrările companiei britanice de cale ferată, care astupaseră canalele prin care se scurgeau apele rezultate din infiltrările subterane. Dacă societatea ar fi construit un canal în locul căii ferate, așa cum prevedea proiectul inițial, Medgidia ar fi fost un „oraș perfect sănătos, dar asta ar fi costat mult mai mult”. Dar Caston vede și soluția locală: crearea unui curent cu apa dulce luată din lacul Siutghiol (Anadal-Keui/Sut-gheol) și a-l înconjura cu două rânduri de acacia, copac febrigug care creștea pe lac.

Sulina, în pofida faptului că găzduia Palatul Comisiei Europene a Dunării și că situarea îi dădea „un anumit aer de originalitate”, avea un viitor „limitat”, deoarece era construit pe un teren „furat mării”.

Mangalia era „o perlă” luată din sangeacul Varna.

Învățăturile francezului Caston către prietenii români

Concluzia francezului în ce privește schimbarea forțată de către România a sudului Basarabiei cu Dobrogea: „Chestiune de demnitate sau de sentiment, afirmăm, după ce am văzut lucrurile cu ochii noștri: că Dobrogea valorează de patru sau cel puțin cinci ori față de Basarabia și continuăm să credem că, dacă anumite personaje și câteva ziare ar asculta mai mult de glasul rațiunii decât de patriotismul lor ardent, ar obține prin generozitatea împăratului Alexandru II o Dobroge și mai mare și mai înzestrată decât cea care i-a fost atribuită prin tratatul de la Berlin”

Caston reamintește României sfatul de a se înțelege cu Rusia, așa cum îl exprimase, încă din martie 1878, în broșura „Chestiunea retrocedării Basarabiei. Sfat românilor. Dat de un imparțial”.

Atitudinea prorusă a francezului, evidentă în text,  își are originea, probabil, în sejurul din 1867 la Constantinopol, unde frecventase anturajul ambasadorului rus. Poate de aceea el simte nevoia să se apere: „desfid pe oricine găsește în lucrările mele un singur rând în care să nu fi rămas un adevărat prieten al românilor”.

Francezul dădea sfaturi românilor și în ceea ce privește administrarea Dobrogei, idei care sugerează cunoașterea moravurilor societății românești datorită unei rezidențe îndelungate. El avertizează că o încercare „de a schimba totul în 24 de ore” prin aplicarea Constituției României „ar întrăina toată populația din Dobrogea”. Sub drapelul României, „justiția să fie întotdeauna aplicată și niciodată trădată”. Funcționarii trebuie să fie plătiți astfel încât „frauda nici măcar să nu le treacă prin cap”.  „Nu permiteți ca Dobrogea să devină un adăpost al păcătoșilor (Refugium peccatorum), în care puternicii zilei să se poată debarasa de fiii și nepoții leneși și de părinții lor  recalcitranți” sau „Dobrogea să fie o provincie în care cariera să se facă… muncind”. El solicita răbdare și temporizare: „Nu-l înlocuiți pe Petru cu Pavel înainte ca acesta din urmă să știe bine ce trebuie și ce poate să facă”. Caston își încheie învățăturile cu aceasta: „pentru a arăta că sunteți conștienți de situație, trimiteți ca guvernator al regiunii una din cele mai recunoscute capacități ale României!”

Bibliografie

V-te Alfred de Caston, Voyage dans la Dobroudcha. La verite sur les hommes et les choses, Imprimerie Thiel & Weis, Palais „Dacia”, Bucarest, 1878, 72 p.

d`Heylli Georges, Dictionnaire des pseudonymes, 1887 (https://www.paris-anecdote.fr/alfred-de-caston-polytechnicien-faiseur-de-tours-de-cartes-professeur-de-mnemotechnie-illusionniste-voyageur-ecrivain/)

„L`Illusionniste”, no. 19, juillet 1903 (https://artefake.fr/alfred-de-caston/)

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”/Daniela Buşă (ed.), Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul IX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015.

 

Citește și:

(FOTO) Istoria Dobrogei: Ocupația rusească în Dobrogea în 1877 – 1878

https://ziarulamprenta.ro/istoria-dobrogei/foto-istoria-dobrogei-sfarsitul-administratiei-otomane-in-iunie-1877/187274/