Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.
Dobrogea în 1880
Profesorul Teodor T. Burada de la Conservatorul din Iași a efectuat un voiaj cu scop etnografic în Dobrogea românească și a publicat în 1880, în orașul de reședință, volumul O călătorie în Dobrogea.
Teodor T. Burada (1839 Iași/Moldova – 1923 Iași/România) era descendentul unei familii boierești și, ca urmare, a avut posibilitatea de a face studii de drept și muzică la București și Paris. A ocupat o funcție de magistrat și a devenit titularul unui post de profesor la Conservatorul din Iași.
Volumul O călătorie în Dobrogea, publicat la Iași în 1880, reprezintă prima monografie folclorică românească care a abordat creațiile populare în versuri (colinde, bocete, descântece, balade) în context istoric și geografic. (Vasile, 2010)
Cele 280 de pagini includ studiul propriu-zis O Călătorie în Dobrogea (27 de pagini) și textele creațiilor folclorice grupate pe domenii: Plugușorul, Colinde, Cântece bătrânești, Doine, Hore, Bocete, Descântece.
Apariția cărții, cu prețul de doi lei, a fost semnalată și de revista „Albina Carpaților” din Sibiu în numărul din 31 iulie 1880. (M. Teja, Dobrogea în revista „Albina Carpaților” din Sibiu în 1877-1880)
Prima parte a studiului este reprezentată de descrierea Dobrogei, așa cum a văzut-o Burada în călătoria efectuată probabil în 1879.
Perspectivă istorică
Într-o vastă notă de subsol, autorul face o incursiune în istoria Dobrogei începând cu un citat dintr-un hrisov (document domnesc) din 1379 al lui Radu Negru voievod al Țării Românești, act păstrat la Arhiva Statului: „Stăpân al ambelor maluri a Dunării până la Marea Neagră și a orașului Silistra [Cadrilater/Bulgaria]”.
Nu este vorba de Negru Vodă, descălecătorul legendar al Țării Românești în secolul XIII, ci de Radu I Basarab (1377-1383), fiul lui Nicolae Alexandru (1352-1364) și fratele lui Vlaicu Vladislav (1364-1377).
Stăpânirea românească în Dobrogea este confirmată și de legendele sârbe și bulgare despre Dan voievod.
Este vorba de Dan I Basarab (1383-1386), fiul cel mare al lui Radu I.
Apoi, un hrisov din 1387, Mircea cel Mare se intitula „Domn al întregii țări Ungro-Române, a țerilor de peste Carpați și Tătărești, al Almașului și Făgărașului, Duce al Banatului și Severinului și a orașului Silistra, și a ambelor maluri ale Dunării până la Marea Neagră”. Același titlu apare în documente din 1393, 1399 și 1406 ale aceluiași domnitor.
Este vorba de Mircea I Basarab cel Bătrân (1386-1394; 1396-1418), al doilea fiu al lui Radu I și fratele lui Dan I. („Historia”)
Într-un document din 1439, Vlad Dracul, fiu al lui Mircea cel Bătrân, se intitula doar „Domn și stăpânitor al întregii țări Ungro-Române până la Marea cea mare”, Burada explicând că, între timp, litoralul dunărean al Bulgariei fusese cucerit de turci de la români și nu de la bulgari, la sfârșitul domniei lui Mircea.
Este vorba de Vlad II Dracul Basarab (1436-1442; 1443-1447), al patrulea fiu al lui Mircea cel Bătrân. („Historia”)
În susținerea afirmațiilor sale, călătorul face trimitere la primul volum din lucrarea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Histoire critique des Roumains, apărută la București, în 1878, în traducerea lui Frederic Dame. (Radio România Cultural, 2020)
Populația
Burada precizează că a călătorit mai ales în districtul Chiustendje/Constanța.
De asemenea, menționează că a trecut și prin 16 sate românești situate de-a lungul Dunării, dintre care 14 situate în județul Constanța, respectiv Ostrov, Bugeac, Perjoaia (azi Izvoarele), Satu Nou, Oltina, Beilic (Viile), Kuzgun (Ion Corvin), Mîrlean (Dunăreni), Vlahkioi (Vlahii), Rasova, Cochirleni, Seimenii Mari, Seimenii Mici și Topalu, și două în județul Tulcea, respectiv Somova și Niculițel.
Călătorul a constat că războiul ruso-turc din 1877-1878 lăsase „orașe distruse, sate întregi nimicite cu desăvîrșire”, iar locuitorilor le lipsea „pănă și hrana de toate zilele”.
Alte naționalități menționate de Burada erau turcii, tatarii, bulgarii, germanii, țiganii, armenii, israeliții și „puțini” arabi, cu care guvernatorul Hasan pașa încercase să colonizeze Dobrogea.
Un tablou etnodemografic al Dobrogei este prezentat de baronul olandez W. d`Hogguer în broșura Informațiuni asupra Dobrogei, publicată în română și franceză în februarie 1879 la București, la întoarcerea dintr-o călătorie de afaceri în regiune. (M. Teja, Populația Dobrogei în februarie 1879)
Geografie fizică
Solul caracteristic în mare parte șesului conținea „nisip amestecat cu uscături vegetale, care constitue un strat bun și mănos pentru semănături, dar are defectul că nu ține umezealä”. Mai mult, nisipul „curat” de pe litoralul maritim și cel dunărean făcea ca aceste zone de margine să fie „lipsite cu totul de puterea productivă”.
Clima era uscată în interiorul Dobrogei și răcoroasă și umedă pe litoralul maritim și cel dunărean, precum și în apropierea pădurilor. Ca urmare a „arșiței soarelui” și secetei care seca izvoarele, recoltele din zona interioară erau expuse uscării.
Lipsa apei afecta atât populația rurală, cât și turmele de animale din gospodării. Fântânele erau „puține” și adâncimea lor cobora chiar până la 25 de metri, construirea lor costând „foarte mult”. Apa era scoasă cu o roată învârtită de un cal.
Iarba „cea mai frumoasă” care creștea primăvara rămânea necosită, deoarece „populațiunea e prea mică în raport cu întinderea pămăntului.”
Pădurile „principale” ale Dobrogei se aflau în zona Deli-Orman, expresie tradusă prin „țara acoperită de păduri”. Limitele zonei erau reprezentate de localitățile Măcin, Isaccea, Baba-Dag/Babadag, Cinka-Rova și Slava, insula Lari de la gura dunăreană Sulina și pădurea Kara-Osman din insula Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. Copacii erau tineri din cauza tăierilor „fără nici o regulă, devastăndu-se astfel într’un mod vandalic aceasta producțiune vegetală de o importanță așa de mare pentru avuția țerii și mai ales pentru ameliorarea climei sale, care sufere de secete neauzite”.
Pășunile „imense” facilitaseră dezvoltarea zootehniei într-o „proporțiune colosală”. Chiar și în timpul iernii, care dura doar cinci-șase săptămâni, vitele găseau iarbă uscată pentru hrană.
Sănătatea
Frigurile (malaria) erau într-o „stare endemică”, în special în satele dunărene sau de lângă lacuri și bălți.
Cauzele frigurilor erau revărsarea și retragerea rapidă a Dunării cu formarea de mlaștini ce generau „miasmele paludeene” și „nutrimentul cel rău” al localnicilor, compus doar din pește proaspăt sau sărat, cafea, ceapă, legume și pâine „foarte proastä”.
Cazul cel mai grav era în „orășelul tătăresc Medjidie [Medgidia]”, înconjurat de bălți și mlaștini, și, în consecință, satele din împrejurimi.
În plus, apa din fântâni era „foarte rea de băut și mocirloasă”.
Condițiile neigienice din locuințe agravau situația: „Aceste case se compun mai toate, din două încăperi, dintre care una servește pentru grajdiul vitelor, în care se culcă totodată și patru sau cinci căni, găini, găști, rațe și alte paseri, ear cea de alăturea despărțită numai printr-o ușă servește de locuința familiei.”
Acest pasaj și ansamblul fragmentului referitor la starea sanitară a Dobrogei sunt dovezi ale folosirii ca sursă de către Burada a broșurii baronului olandez W. d`Hogguer. (M. Teja, Clima și relieful Dobrogei în 1879)
Mocanii
Condițiile favorabile pentru creșterea animalelor stimulaseră, în regimul otoman, „sute” de mocani din Transilvania să vină la iernat în Dobrogea cu „nenumărate” turme de oi. Dar războiul redusese „foarte mult” numărul oilor în transhumanță de la „aproape un milion”.
În cursul călătoriei, Burada făcuse de multe ori popas de masă la stânele mocanilor, care se arătaseră „foarte primitori” și refuzau plata sub motiv că „merindele sunt date de Dumnezeu, și nu se cade a se lua plată de la drumeț pentru hodina și măncarea lui”.
„Mulți” mocani se căsătoreau cu fetele românilor dobrogeni și se așezau în regiune, deoarece localnicii nu acceptau să-și mărite fetele „în țară străină”. În opinia autorului, acest obicei românesc explica „contopirea diverselor rase ce au emigrat în țerile romăne, cu poporul de baștină”.
Prezența în număr mare a mocanilor a fost menționată și de francezul Alfred de Caston, editor al publicației „Revue de Bucarest”, în broșura Voyage dans la Dobroudcha, publicată în capitala României în toamna anului 1878, la întoarcerea dintr-o călătorie de studii în ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră. (M. Teja, Dobrogea în toamna anului 1878)
Agricultura
Dobrogenii cultivau grâu arnăut și ghircă, orz, ovăz, secarä, „păpușoi” (porumb), fasole, rapiță, in.
Orzul creștea „cel mai frumos”, dar calitatea grâului era „proastă”.
Porumbul se cultiva pe suprafețe mici, deoarece era consumat numai de români.
În regiune nu existau livezi cu „arbori roditori”.
Podgorii existau numai lângă Dunăre, la Isaccea, Măcin (județul Tulcea) și Ostrov (județul Constanța), dar calitatea „proastă” a vinului nu îl făcea vandabil în afara provinciei.
Tutunul se cultiva într-o „cantitate destul de mare”.
Comerțul
Produsul „cel mai însemnat” în comerțul Dobrogei era lâna, în special din rasa țigaie, precum și brânza de oaie.
Un alt produs important era peștele din „imensele și multele” lacuri și bălți, precum și icrele de morun de Dunăre.
Pieile de miel, berbec, ied și vulpe erau „foarte frumoase și eftine”.
Se comercializa și piatra de construcție și pavaj din carierele dunărene de la Măcin, Iglița, Isaccea și Cernavodă, precum și piatra de var exploatată atât de-a lungul fluviului, cât și în interiorul regiunii. Autorul a dus mostre de piatră pentru studiu profesorului de geologie Grigore Cobălcescu (1831 Iași – 1892 Iași) de la Universitatea din Iași. (150. 1860-2010. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Subiectele geografice și economice prezentate de Burada se regăsesc și în broșura lui d`Hogguer. (M. Teja, Geografia și economia Dobrogei în februarie 1879)
Comunicațiile
Drumurile rurale nu permiteau transportul produselor la târguri, fiind utilizabile numai de către călători.
Starea drumurilor depindea de căldură și umiditate, ploile generând „un glod așa de mare”, încât țăranii erau nevoiți să aștepte timpul frumos pentru a-și putea transporta cerealele.
Perspectiva viitorului
Autorul constata concluziv „starea cea mai mare de decadență” a economiei Dobrogei.
Deoarece majoritatea locuitorilor era reprezentată de turci și tătari „lipsiți de cea mai mică cultură intelectuală”, Burada se întreba dubitativ: „(…) dacă vom ajunge vre-odată să facem din această provincie o țară curat romănească?”
El punea problema integrării acestor două naționalități musulmane în noua țară creștină: „Acest popor atăt de deosebit de noi, din punctul de vedere național, fără nici o afinitate cu naționalitatea noastră, avénd alte obiceiuri, naravuri, superstițiuni și alte credinți religioase, se va contopi el vre-odatä cu noi? Prin religiunea sa insaș, el este legat de a nu se schimba din ceea ce este ; deci cănd vom ajunge noi a-i schimba religiunea, ca după aceea să incercăm a-i romanisa? cănd vom ajunge noi să facem din ei adevèrați soldați romăni spre a-și apăra patria lor, ei care consideră ca o nelegiuire a-și vérsa săngele pentru ghiauri?”
În mod surprinzător, chiar dacă statul român le făcuse „tot felul de înlesniri”, „numeroase” familii de turci și tătari emigraseră preferând „miseria” din imperiul sultanului musulman decât „îmbelșugarea sub stăpânirea creștinească”.
Soluția națională și economică propusă de Burada era emigrarea în Dobrogea a românilor din Serbia și Bulgaria: „In părțile despre Vidin mai cu deosebire
și in toată partea Serbiei despre Romănia, sunt mii de Romăni, rătăciți prin acele părți și perduți pentru patria romănă.”
Sursă foto imagine reprezentativă: www.culturaconstanta.ro
Bibliografie
Burada T. Teodor, O călătorie în Dobrogea, Tipografia Națională, Iași, 1880.
Diaconescu Marius, Mircea cel Bătrân a fost și cel Mare, „Historia”, București
Pogăciaș Andrei, A fost Vlad Dracul membru al Ordinului Dragonului?, „Historia”, București
Radio România Cultural, Portret – Bogdan Petriceicu Hasdeu, 26 februarie 2020
Teja Marius, Dobrogea în toamna anului 1878, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 31 ianuarie 2023
Teja Marius, Populația Dobrogei în februarie 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 14 februarie 2023
Teja Marius, Clima și relieful Dobrogei în 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 21 februarie 2023
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Grigore Cobălcescu, „150.1860-2010”
http://150.uaic.ro/personalitati/geografie-si-geologie/grigore-cobalcescu/
Vasile Vasile, Teodor T. Burada – Ctitor al muzicologiei românești, „Muzica”, 2/2010
