Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.
Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.
Juristul Constantin Scheletti din Tulcea a trimis ministrului justiției de la București două scrisori, la 5 februarie 1879 și 24 martie 1879, în care expunea problemele grave ale sistemului juridic românesc instaurat în Dobrogea în noiembrie 1878.
Constantin P. Scheletti era domiciliat în sudul Basarabiei în momentul semnării la 19 februarie/3 martie 1878 a tratatului de pace de la San Stefano (Yesiljoy, Turcia europeană) între Imperiul Rus și Imperiul Otoman.
Deoarece documentul prevedea ca România să cedeze Rusiei sudul Basarabiei (retrocedat Moldovei prin tratatul de pace de la Paris din 1856 prin care s-a încheiat Războiul Crimeei) și să primească în schimb fosta regiune turcească Dobrogea, el s-a stabilit în ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră.
La 11 octombrie 1878, el a trimis ziarului bucureștean „Pressa” și lui Ion C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, Memoriu asupra Dobrogei și orașului principal Tulcea.
Apoi, la 2 noiembrie 1878, Scheletti a redactat Anexa A, B și C la memoriu cu titlurile Chestiuni de proprietate și imposite, Despre Biserică și O idee națională.
La 14/26 noiembrie 1878, la Brăila, domnitorul Carol a lansat Proclamația către dobrogeni, contrasemnată de guvernul Brătianu, în baza căreia administrația și armata română au trecut Dunărea pe la Măcin pentru a prelua autoritatea în Dobrogea. (M. Teja, Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878)
Juristul din Tulcea a trimis ministrului justiției de la București două scrisori, la 5 februarie 1879 și 24 martie 1879, în care expunea problemele grave ale sistemului juridic românesc instaurat în Dobrogea în noiembrie 1878.
Documentele au fost incluse în broșura Dobrogea. Organisarea, publicată în 1879 (după 25 septembrie, dată inclusă în text) la Typografia Română din Tulcea. (M. Teja, Juristul Constantin Scheletti și organizarea Dobrogei)
Problema justiției dobrogene fusese abordată de Scheletti și în Memoriu asupra Dobrogei și orașului principal Tulcea. (M. Teja, Dobrogea în octombrie 1878)
Scrisoarea din 5 februarie 1879
Scheletti evoca „neajunsuri în procedura justiției Dobrogene” referindu-se la executarea (punerea în aplicare) a hotărârilor justiției otomane și a tribunalelor provizorii din timpul ocupației rusești.
Justiția otomană
Unele decizii ale tribunalelor otomane nu au putut fi aplicate nici de acestea și nici de cele rusești și, ca urmare, revenea în sarcina tribunalelor de ocol românești pentru „a fi investite cu formula esecutorie”. De asemenea, „o mulțime” de hotărâri emise de arbitri aleși în baza codurile civil (1804) și comercial (1807) ale împăratului francez Napoleon I erau „cu totul eșite din cuprinsul și îndatoririle compromiselor care le-au dat naștere”. (Damian, 2011) În fine, actele de ipotecă eliberate de instanțele otomane nu prezentau garanția autenticității deoarece nu puteau fi identificate în registre, care nu mai existau.
Un indiciu similar a fost oferit de baronul olandez Willem d`Hogguer, care a călătorit în Dobrogea la sfârșitul anului 1878 și a publicat în februarie 1879, la București, broșura Informațiuni asupra Dobrogei. El menționa că autoritățile otomane în retragere luaseră și arhiva vămii din Constanța. (M. Teja, Constanța în februarie 1879)
Tribunalele provizorii rusești
Deciziile tribunalelor rusești puteau fi atacate la curtea de apel de la Rusciuc (azi Ruse, Bulgaria). Dar arbitrariul guvernatorului rus al Dobrogei (Belotercovici) putea impune executarea hotărârilor chiar și înainte de pronunțarea curții de apel și chiar și înainte ca hotărârile să fie comunicate părților. (M. Teja, Ocupația rusească în Dobrogea în 1877-1878).
Problemele tribunalelor dobrogene
Tribunalele de ocol instalate în Dobrogea aveau ca atribuții, în baza procedurii civile române, îndeplinirea formalităților de urmărire și dreptul de a investi cu formula executorie (aplicarea hotărârii).
Dar aceste instanțe „nu se opresc aici”: ele executau orice hotărâre otomană și rusă aprobată de fostul guvernator rus, actele ipotecare cu termen expirat și hotărârile arbitrilor fără verificarea acestora în dosare care nu mai existau. Deciziile confirmate „în mod clandestin pentru partea condemnată” erau puse în aplicare prin somații cu termen de 24 de ore. Astfel, oamenii „sequestrați” prin documente „mai mult de cât îndoielnice” aplicate brusc chiar și după șapte ani, „cad în confusiune, nemulțumire și chiar ajung a ponegri justiția română”. Mai grav era faptul că nici „un om de lege” nu avea permisiunea legală de a-i asista pe condamnați în fața tribunalului. Scheletti cunoștea această stare de lucruri din plângerile „zilnice” pe care le primea la propriul său birou de avocat. Chiar dacă se făceau „opoziții” față de aceste executări, aveau „prea puțină” șansă de succes, deoarece „tribunalele nu revin ușor asupra unei lucrări”.
Soluția
În vederea aplanării situației, ministrul justiției era rugat să dispună prin „circulară” tribunalelor de ocol dobrogene suspendarea aplicării hotărârilor judecătorilor și arbitrilor otomani și ruși „până ce nu se vor cerceta cu de amănuntul îndeplinirea tuturor formalităților și nu se vor asculta mai întâi părțile formal chemate în instanță”. Astfel, părțile ar fi fost scutite de cheltuielile actelor de opoziție și de „alte grele formalități” și ar fi fost aplicate doar hotărârile care îndeplineau „în adevăr” toate condițiile legale.
Într-o notă din broșură, autorul își exprima satisfacția că scrisoare sa a avut „un resultat fericit” prin circulara emisă de ministru în sensul cererii sale.
Scrisoarea din 24 martie 1879
Cele trei subiecte ale epistolei erau completarea procedurii proceselor, cercetările locale și executările hotărârilor definitive.
Regulamentul justiției din Dobrogea
„Neajunsurile” instanțelor din Dobrogea erau cauzate de Regulamentul lor de funcționare „atât de pripit și de schilod”. Documentul prevedea înființarea unor tribunale de ocol, dar acestea funcționau de fapt ca niște simple judecătorii de pace.
Consecința acestei schimbări de esență a atribuțiilor instanțelor avea ca efect obligarea părților în litigiu de a îndeplini personal formele procedurii civile, situație „peste măsură costisitore”.
Procesele comerciale și civile
O problemă specială era reprezentată de cazurile comerciale judecate la Tribunalul de ocol Tulcea, situații în care împricinații puteau fi rezidenți în Babadag, Măcin, Isaccea, Sulina, Mahmudia și chiar la Atena sau Constantinopol/Istanbul. Tulcea era „cel mai principal” centru comercial al Dobrogei și era sursa de mărfuri și capital pentru negustorii din orașele și satele regiunii. În regimul otoman, tranzacțiile comerciale erau reglementate de codul comercial Napoleon I și negustorii tulceni aveau avantajul de a acționa debitorii în orașul reședință al sangeacului Tulcea. (https://ro.warbletoncouncil.org/codigo-de-comercio-1538 ) Dar conform Regulamentului românesc, pentru completarea procedurii negustorii erau nevoiți să se deplaseze în întreaga Dobroge.
O situația asemănătoare se înregistra în „multe” procese civile, în special pentru constatările de zestre și tranzacțiile imobiliare.
Procedura civilă românească
Formele procedurii civile românești erau „foarte varii și foarte grele” și, ca urmare, „mai ușor se câștigă un proces decât se esecută o hotătâre”. În acest sens, Scheletti observa cu regret: „Chiar la noi în țară, după atâta practică, tot se găsesc greu avocați și portărei care să satisfacă pe deplin cererile procedurei noastre civile în esecutare.” Mai precis, multe „ordonanțe de adjudecare” (pentru aplicarea hotărârilor judecătorești) erau casate (anulate) din cauza nerespectării completării procedurii de către părți.
Problemele justițiabililor dobrogeni
Deoarece Regulamentul justiției dobrogene nu permitea exercitarea avocaturii în fața instanței și tribunalul de ocol nu dispunea de serviciu de portărei (executor judecătoresc), împricinații erau nevoiți „să facă atâtea drumuri, de multe ori fără nici un resultat, căci în neștiința lor, cea mai mică greutate le opresce în loc”. În continuare, autorul detaliază situația dramatică din punct vedere financiar a justițiabililor din noul teritoriu românesc: „Părțile trebuie să comunice titlurile esecutive, dar sunt nevoite să se adreseze la un scriitor și să-i plătească alt bacșiș pentru comunicare. În urmă vin comandamentele [somații], care trebuesc lucrate și prescrise, altă plată și alt bacșiș. Apoi vin afișele, publicațiunile, altă plată și alt bacșiș și nici unul nu este mai mic de o rublă – două și unele sue de la 20 până la 30 lei. Punga trebue să stea deschisă, căci nimeni nu este ținut [obligat] după regulament a veni în ajutor părților”.
Dar organizarea judiciară a Dobrogei fiind una „pripită, fără un studiu local”, a avut și altă consecință negativă: „de a grămădi o mulțime de scriitorași, notari de prin sate, și mulți condemnați în Basarabia și acum în Tulcea și aiurea, nefăcând de cât de a profita de nesciința părților”. Dacă împricinatului îi era necesară o somație, o copie, un protest de poliță, un apel, o declarație, o dovadă de înmânare, un comandament, „îndată ești apucat în dreapta și stânga, plătind ici o rublă, colea două”. Dar cel mai grav aspect era lipsa responsabilității pentru valabilitatea documentului : „Nu esistă nici măcar siguranța pentru parte că un act de procedură este în adevăr un act bine făcut și în interesul ei”. (Sublinierea italică aparține autorului).
Ca și în scrisoarea precedentă, Scheletti menționa că este la curent cu starea de lucruri „jefuitoare și abominabilă” din activitatea propriului birou de avocat, unde percepea o liră pentru redactarea unui comandament și 10 lei pentru o somație, fără a pune la socoteală timbrul. Înființarea unui serviciu de portărei ar fi redus aceste cheltuieli la 2-3 lei.
Soluții
Pentru a-i ajuta pe dobrogeni, juristul apelase la bunăvoința poliției și a subprefecturilor pentru a primi prin poștă cererile părților în litigiu și de a îndeplini formele procedurale. Unii funcționari au acceptat solicitarea lui Scheletti, dar alții au replicat că nu sunt obligați de Regulament în acest sens, promițând însă ajutor doar atunci când partea se va „presenta în persoană”.
În încheiere, autorul considera că „remediul” consta în înființarea de către ministru a unui post de portărel la Tribunalul de ocol Tulcea, care va costa „mai nimic” statul. Funcționarul urma să acorde „sprijin și ajutor” justițiabililor în îndeplinirea procedurilor juridice, care urmau să capete astfel „acel caracter oficial și siguranța acea ce le lipsește acum”. În plus, cheltuielile împricinaților s-ar fi redus, deoarece portăreii percepeau taxe „fixe” în exercitarea funcțiunii și erau „răspunzători materialente și moralmente” pentru actele lor.
Într-o notă din broșură, Scheletti menționează cu regret că reacția ministrului justiției a constat doar printr-un ordin care dispunea administrației locale să sprijine locuitorii Dobrogei în îndeplinirea procedurilor judiciare și înființarea unui post de ajutor de grefă la Tribunalul de ocol Tulcea.
Bibliografie
Scheletti P. Constantin, Dobrogea. Organisare, Typografia Română, Tulcea, 1879.
Teja Marius, Constanța în februarie 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 21 martie 2023
Teja Marius, Dobrogea în octombrie 1878, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 4 aprilie 2023
Citește și:
(FOTO) Istoria Dobrogei: Ideea națională în Dobrogea în noiembrie 1878
(FOTO) Istoria Dobrogei: Biserica Ortodoxă Română în Dobrogea în noiembrie 1878
