VIDEO Sentință definitivă după tragedia de la Supeco! Clasare pentru ucidere din culpă și condamnare cu suspendare pentru un fotbalist

Justiție
Sentință definitivă în dosarul privind tragedia rutieră de pe Șoseaua Mangaliei, din Constanța, din zona Supeco, din august 2025, eveniment soldat cu decesul unui bărbat!
Azi, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a unui tânăr din Topraisar (M.F., fotbalist) la un an și zece luni de închisoare cu suspendare.

Amintim, șoferul a fost acuzat de părăsirea locului accidentului și de consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulaţie.
De menționat că procurorii au dispus clasarea cercetărilor pentru ucidere din culpă, motivând că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, în sensul că șoferul nu ar fi avut cum să evite producerea accidentului mortal, spun anchetatorii, și că la momentul impactului dintre victimă (care traversa strada prin loc nepermis) și mașină, aceasta avea o viteză cuprinsă între 40 și 50 de kilometri / oră.
Accidentul a avut loc în data de 11.08.2025, în jurul orei 2:08, când, potrivit procurorilor, autoturismul Dacia se deplasa pe soseaua Mangaliei din Constanța, pe sensul de mers Km.4-5 – Far, cu o viteza de circa 83 – 90 km/h.
Ajuns în zona magazinului Supeco, conducătorul autoturismului a lovit cu partea față, un pieton care traversa strada, de la stânga spre dreapta sa, prin loc nepermis și care a pătruns pe sensul său de deplasare.
Autoturismul a lovit pietonul cu partea stânga – față, fără a frâna l-a preluat pe capota, după care pietonul s-a lovit de parbriz și a fost proiectat în sus și către înainte, autoturismul trecând pe sub acesta, datorită vitezei mari de deplasare.
După accident, autoturismul a oprit pentru o scurtă perioadă de timp apoi s-a pus în mișcare, părăsind locul producerii accidentului.
Ca urmare a impactului puternic cu autoturismul, victima a decedat.
Audiat în calitate de inculpat, șoferul a declarat că recunoaște și regretă faptele comise și este de acord cu încadrarea juridică.
Referitor la faptul că a plecat de la fața locului, acesta a declarat în fața anchetatorilor că acest lucru nu înseamnă că a vrut să se sustragă răspunderii ci doar pentru că a fost într-o situație de panică.
Ulterior singur și-a făcut un bagaj și s-a predat la poliție.
Imediat după producerea accidentului era plin de cioburi și sângera acesta fiind motivul pentru care s-a panicat și a ales să plece.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






