Zi importantă în instanță pentru Cristian Radu! Iată ce solicită fostul primar din Mangalia la Curtea de Apel Constanța

Justiție
Cristian Radu, fostul primar din Mangalia, află azi, 28 iulie 2026, dacă scapă de măsura preventivă a controlului judiciar!
Astfel, conform datelor oficiale, Cristian Radu a contestat decizia Tribunalului Constanța, din 20 iulie 2026, de respingere, ca neîntemeiate, a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar.
Totodată, instanța a respins și cererea lui Cristian Radu de încetare a obligației de a nu exercita activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis faptele imputate, respectiv cea de primar al municipiului Mangalia.
Contestația lui Cristian Radu va fi analizată azi de Curtea de Apel Constanța.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 348 C.p.p. raportat la art. 207 alin. 4 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul Radu Cristian. În temeiul art. 242 alin. 1 Cod proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Radu Cristian de revocare a măsurii controlului judiciar. În temeiul art. 207 alin.7 C. proc. pen., menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul Radu Cristian prin Încheierea penală din 23.03.2026, pronunțată de judecătorul de camera preliminară de la Tribunalul Constanţa, în dosar nr. 6527/118/2025/a7, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. În temeiul art. 208 indice 1 C. p. p. și art. 215 alin. 9 în referire la art. 215 alin. 2 lit. a) C.p.p. respinge cererea inculpatului Radu Cristian de încetare a obligației de a nu exercita activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis faptele imputate. În temeiul art. 208 indice 1 C. p. p. și art. 215 alin. 9 în referire la art. 215 alin. 2 lit. a) C.p.p. admite cererea inculpatului Radu Cristian; modifică obligația de a nu comunica indirect cu martorii din cauză, respectiv cu Vasilache Adrian-Ștefan și Boroianu Robert-Aurel, însă strict prin intermediul apărătorilor aleși și doar pentru realizarea demersurilor în scopul achiziționării celor două autoturisme (nr. BMW) la care se referă acuzațiile de instigare la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 alin. 1 litera b) din Legea 31/1990. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicarea copiei minutei. Contestația se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunțată în camera de consiliu astăzi, 20.07.2026, ora 17.00.
Cristian Radu este acuzat de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Cristian Radu, fostul primar al municipiului Mangalia, a fost arestat preventiv la finele lunii august 2025 (mandat nr. 19/JDL emis la data de 27.08.2025 de către Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 4230/118/2025), când Prefectura Constanța a emis Ordinul nr. 393 privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al municipiului Mangalia, atribuțiile fiind preluate de viceprimarul Paul Foleanu.
Pe data de 6 iulie 2026, prefectul județului Constanța, Adrian Teodor Picoiu, a semnat ordinul prin care a încetat mandatul lui Cristian Radu, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu timp de șase luni consecutive într-un an calendaristic.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





