Posturi libere la Liceul Energetic Constanța
Locuri de muncă
Liceul Energetic Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de femeie de serviciu – 2 posturi și de administrator de patrimoniu.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- femeie de serviciu:
- nivelul studiilor – minimum 8 clase;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
- administrator de patrimoniu:
- nivelul studiilor – studii universitare, domeniu economic;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minimum 7 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 04 februarie 2021, ora 14:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- femeie de serviciu:
- 08 februarie 2021, ora 09:00: proba practică;
- 08 februarie 2021, ora 11:00: proba interviu.
- administrator de patrimoniu;
- 08 februarie 2021, ora 10:00: proba scrisă;
- 08 februarie 2021, ora 12:00: proba practică;
- 08 februarie 2021, ora 14:00: proba interviu.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Liceului Energetic Constanța, cu sediul în Constanța, bd. Mamaia nr. 284, județul Constanța, telefon 0341.405.808.