După decizia Guvernului de a permite creșelor să funcționeze din nou la capacitate maximă la insistențele municipalității constănțene, Direcția Generală de Asistență Socială anunță că numărul locurilor din creșe a fost suplimentat cu 100.

Astfel, cele 4 creșe care sunt în administrarea Primăriei Constanța, pentru care s-au făcut înscrieri, de la începutul anului școlar vor putea fi frecventate de 215 copii.

Listele cu copiii admiși, în limita locurilor aprobate, se publică pe site-ul instituției și se afișează la sediul Direcției administrare creșe Constanța, în scurt timp.

Amintim că, în Constanța în momentul de față funcționează 4 creșe, unele dintre ele funcționând în alte spații pe fondul lucrărilor de reabilitare și alte 3 sunt în proces de reabilitare cu fonduri europene. De asemenea, o creșă va fi amenajată cu fonduri din bugetul local și se poartă discuții pentru închirierea altor spații pentru suplimentarea locurilor.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Nu în ultimul rând, Primăria Constanța a depus solicitări la Compania Națională de Investiții pentru construirea altor 2 creșe, în speranța că vor reuși să răspundem nevoilor cât mai multor mame.

Citește și:

Vești bune pentru mămici: Se redeschid creșele la capacitate maximă!

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar