Alăptarea poate fi NOCIVĂ pentru bebeluși! Ce trebuie să evite femeile însărcinate
Mama și copilul
Microplasticele au fost detectate pentru prima dată în laptele matern uman. Cercetătorii se declară îngrijorați de impactul pe care contaminații chimici l-ar putea avea asupra sănătății bebelușilor.
Au fost prelevate probe de lapte matern de la 34 de mame sănătoase, la o săptămână după ce acestea au născut la Roma, în Italia. Microplasticele au fost detectate în 75% dintre aceste probe.
De asemenea, cercetările anterioare au arătat efectele toxice ale microplasticelor în liniile celulare umane, la animalele de laborator și la animalele marine. Impactul asupra oamenilor rămâne necunoscut. Plasticele conțin adesea substanțe chimice dăunătoare.
Microplastice descoperite în placentele umane, încă din anul 2020
Cercetătorii au înregistrat și consumul de alimente și băuturi în ambalaje de plastic, dar și de fructe de mare de către mame, precum și utilizarea produselor de igienă personală care conțin plastic. Nu s-a găsit nicio corelație cu prezența microplasticelor.
Echipa italiană a identificat microplastice și în placentele umane, în anul 2020.
„Dovada prezenței microplasticelor în laptele matern, sporește marea noastră îngrijorare pentru populația extrem de vulnerabilă de sugari”, a declarat Dr. Valentina Notarstefano, de la Università Policlinica della Marche, din Ancona Italia.
Cercetări recente au dezvăluit că bebelușii hrăniți cu biberonul sunt susceptibili să înghită milioane de microplastice pe zi, care pot fi regăsite și în laptele de vacă. Cercetătorii au subliniat că alăptarea rămâne, de departe, cea mai bună metodă de hrănire a unui copil.
Ce sunt sfătuite femeile însărcinate să evite
„Am dori să le sfătuim pe femeile însărcinate să acorde o mai mare atenţie evitării alimentelor şi băuturilor ambalate în plastic, a produselor cosmetice şi a pastelor de dinţi care conţin microplastice, precum şi a hainelor din ţesături sintetice”, a adăugat Valentina Notarstefano, potrivit Știripesurse.ro.
Citește și:
Particule TOXICE, descoperite pentru prima dată în creierul și plămânii copiilor nenăscuți