Indemnizația lunară pentru creșterea copilului, în cazul în care mamele nasc alt copil în 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea să fie mai mică decât indemnizația primită pentru copilul născut anterior, a decis miercuri Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Publicitate

Proiectul merge spre promulgare la Președintele României și se va aplica după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitatea deputaților prezenți:

Ce prevede noul proiect:

– „În situaţia în care persoana care a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, naşte unul sau mai mulţi copii sau se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art.8 alin.(2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, dacă din calculul indemnizaţiei conform art.2 alin.(2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior”

– Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: (…) realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel net nu depăşeşte de 5 ori cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2). „Pragul stabilit, în prezent de 3x nivelul indemnizației minime (3×1250 lei = 3750 lei), este insuficient pentru o perioadă reprezentată de anul calendaristic. Menținerea acestui prag ar conduce la ieşirea din drepturi a părinților care realizează venituri în această perioadă a concediului, venituri pentru care vor plăti impozite și contribuții la bugetul de stat și cel al asigurărilor de stat”, au apreciat parlamentarii.

– Este interzis angajatorului să restricţioneze accesul salariatei/salariatului la acordarea stimulentului de inserţie, cu condiția ca salariata/salariatul să anunțe, în scris, angajatorul, cu cel puţin 30 de zile înainte, intenţia de reluare a raportului de muncă sau de serviciu.

Citește și:

Acești salariați pot primi un concendiu special și o îndemnizație lunară de 1.700 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.