Tată împreună cu fiica sa
Tată împreună cu fiica sa
Este cunoscut faptul că în actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces, se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în cazul stabilirii filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă şi încuviinţarea purtării numelui precum și în cazul contestării recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii.

Declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei este dată de către tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea. Din acest document trebuie să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei.

Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice.

Recunoaşterea făcută la înregistrarea naşterii sau ulterior de tatăl copilului născut în afara căsătoriei se face după cum urmează:

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

  • prin declaraţia scrisă, dată în faţa ofiţerului de stare civilă;
  • prin înscris autentic, în faţa notarului public sau a instanţei judecătoreşti;
  • prin testament.

Declaraţia de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei autentificată se poate depune, după înregistrarea naşterii, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu. Ulterior, aceasta  va fi trimisă la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut, pentru a se face menţiunea de recunoaştere pe marginea actului respectiv.

Declaraţia de recunoaştere făcută de un cetăţean străin se depune, personal sau prin împuternicit cu procură specială, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut.

În cazul recunoaşterii prin testament, persoana interesată depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu, o copie legalizată, în extras, a testamentului, cuprinzând textul prin care se face recunoaşterea.

Menţiunea de recunoaştere poate fi înscrisă şi din oficiu, în baza comunicării biroului notarial care a efectuat autentificarea declaraţiei sau a testamentului.

Înscrierea hotărârilor judecătoreşti, definitive şi irevocabile, privind stabilirea paternităţii, contestarea recunoaşterii, încuviinţarea purtării numelui sau de tăgăduire a paternităţii ori contestarea filiaţiei faţă de mamă se face, la cererea persoanelor interesate, prin menţiune pe marginea actului de naştere al titularului acestuia.

În situaţia în care ulterior, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai acestuia, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora.

După operarea menţiunii de recunoaştere, de contestare a recunoaşterii, de stabilire a filiaţiei sau de tăgăduire a paternităţii ori de contestare a filiaţiei faţă de mamă, se retrage certificatul de naştere şi se eliberează alt certificat, cu noile date de stare civilă.

Citește și:

Ce acte sunt necesare pentru eliberarea primului act de identitate

Important! Tot ceea ce trebuie să cunoască cetățenii dacă vor să-și elibereze actul de identitate după schimbarea domiciliului din străinătate în România

Care este procedura de eliberare a actelor de identitate pe baza unei procuri

Publicitate
The Laundry Box Servicii de spalare profesionala textile covoare livrare ridicare gratuite v1

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.