Lecţii esenţiale pe care ar trebui să le înveţe copilul în cei şapte ani de-acasă
Mama și copilul
Tot mai mult, în viața de zi cu zi, întâlnim persoane cărora expresia „nu ai cei șapte ani de-acasă” li se potrivește mănușă. Cu părinți hiper-ocupați, fără prea mult timp de calitate petrecut cu copiii lor, viitorii adulți s-ar putea confrunta cu grave probleme de personalitate și adaptare.
Degeaba încercăm să ne plimbăm copii prin țări îndepărtate ale lumii, îi ducem la cursuri variate, le creem activități diverse să-și consume energia dacă nu îi învățăm lucruri elementare. Pe care nu le vor învăța niciodată din cărți. Putem să-l învăţăm să împartă jucăriile cu alţii, să doneze, să fie tolerant. Însă nici asta nu e suficient.
Răbdarea
Când îl învăţăm pe copil să aştepte liniştit, să amâne satisfacerea unei plăceri, să îşi urmeze scopul cu perseverenţă, să nu bată din picior pentru că „toate” i se cuvin doar lui, am pus o piatră extraordinară la temelia caracterului sau.
Bunătatea
Una din primele lecţii pe care fiecare părinte ar trebui să le dea copilului său ar fi aceea să nu râdă niciodată de nimeni. Să se poarte frumos cu copiii, mai ales faţă de cei cu nevoi speciale, să nu râdă, ci să poarte de grijă.
Să nu invidieze
Cunoaşteţi adulţi care reuşesc să aibă o relaţie omenească cu cineva doar atunci când respectivul este… un pic mai prejos decât ei? Altfel, sunt roşi de invidie. Noi, ca părinţi, trebuie să fim cu luare aminte, să nu comparăm, să nu încurajăm excesiv spiritul de competiţie. Cel mic e bine să înveţe că îşi este suficient sieşi exact aşa cum este, iar darurile şi avantajele altora nu-i vor ştirbi din calităţile lui.
Bună cuviinţă
Este una dintre lecţiile de la sine-înţelese pentru cei şapte ani de-acasă. Însă doar o mamă vă poate spune cât de dificil e ea de predat, cât de multă consecvenţă îţi trebuie să îi predai copilului bune maniere, respect pentru oameni şi bunurile lor şi o purtare frumoasă în public. Din nou, pilda comportamentului părinţilor va vorbi mai mult decât o mie de cuvinte.
Să nu îşi urmărească doar propriul interes
De obicei ne învăţăm copiii să facă orice ca să le fie bine, iar un astfel de sfat pare ciudat. Atunci când îl învăţăm pe cel mic să vadă şi folosul celuilalt, să lucreze în echipă, să se bucure de binele celui de lângă el, într-un cuvânt, să fie altruist şi empatic, i-am dat un dar nepreţuit pentru toată viaţa.
Autocontrolul
Este una dintre cele mai preţioase lecţii. Ce bine-ar fi dacă toţi am reuşi să ne-o însuşim.
O gândire optimistă
Iată încă o lecţie care se prinde din „zbor”. Când în casă pluteşte optimismul, copilul va învăţa să gândească pozitiv prin imitaţie. Reversul e valabil. Dacă ne lăsăm măcinaţi de gânduri rele, dacă suntem permanent îngrijoraţi şi sumbri, la fel va deveni şi puiul nostru în timp.
Sursa: www.totuldespremame.ro (Raluca Manea)