Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care se acordă zile libere părinţilor în cazul în care şcolile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus.

Părintele care rămâne acasă cu copilul va primi 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Documentul urmează să apară în Monitorul Oficial.

Zilele libere plătite nu vor putea fi acordate dacă unul dintre părinţi este în concediu de creştere a copilului sau dacă este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi).

De asemenea, măsura nu se aplică părinților care au contractele suspendate temporar sau care nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajator. Şi părinţii din familii monoparentale vor avea dreptul să ia aceste zile libere.

Prevederile cuprinse în OUG adoptată de Guvern sunt similare celor aplicate până la finalul anului şcolar 2019-2020, în timpul stării de urgență și apoi de alertă.

Citește și:

Primăria Constanța distribuie peste 32.000 de cutii cu rechizite preșcolarilor și elevilor