Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost întrebat, astăzi, în cadrul unei intervenții telefonice la Digi 24, despre cel mai recent scandal din PNL. Edilul Constanței, care a fost susținut la alegerile locale de PNL, a evitat să dea un răspuns clar referitor la războiul din partid.

„Am fost prins atât de mult, încât am stat de parte de cele politice și nu vreau să mă pronunț asupra subiectului“, a spus Chițac.

Moderatorului TV de la Digi a insistat și l-a mai întrebat pe primarul liberal al Constanței dacă Orban ar trebui să își dea demisia din funcția de președinte al PNL.

„E de așteptat ca într-un partid care a pierdut alegerile generale, adică nu a ieșit pe primul loc, să apară și astfel de discuții. Nu mă pot pronunț asupra solicitării ca Orban să facă un pas în spate.“, a punctat Chițac.

Declarațiile vin în contextul în care Rareş Bogdan, Robert Sighiartău şi alţi membri ai aripii progresiste din partid i-au declarat război şefului PNL, Ludovic Orban şi îi cer public demisia. Primele declaraţiile au fost făcute aseară, în emsiunea Interviurile lui Cristoiu.

„Cred că Ludovic Orban va fi un excelent preşedinte de Camera Deputaţilor şi trebuie să rămână preşedintele Camerei Deputaţilor patru ani de zile, dar nu cred că trebuie să fie şi preşedintele PNL. Cred că a eşuat ca preşedinte PNL. Toţi premierii care au ajuns în Palatul Victoria au ieşit de acolo trăncăniţi la cap, ai ieşit de acolo cu capul umflat. Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo şi să rămână omul care a fost, i s-a umflat capul. Şi-a închipuit că este lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte”, a spus Rareş Bogdan, la Aleph News.

Rareş Bogdan a anunţat că o grupare reformistă îşi va desemna candidatul la şefia PNL. Din grupare fac parte Emil Boc, Ilie Bolojan, Robert Sighiartău şi Gheorghe Falcă.

Citește și:

Rareș Bogdan cere demisia lui Ludovic Orban de la șefia PNL

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar