După ce patru deputați au plecat luni de la PSD la partidul lui Victor Ponta, PSD și ALDE au rămas fără majoritate în Camera Deputaților, lipsindu-le în acest moment două voturi pentru a nu depinde de alte partide.

Împreună, PSD – 144 deputați după mișcarea anunțată luni – și ALDE – 19 deputați au acum 163 de deputați, în timp ce majoritatea de jumătate plus unu din Camera Deputaților, necesară pentru trecerea unor legi organice și pentru cvorum de vot final este de 165 de voturi.

Pe de altă parte, deseori, alături de PSD și ALDE au votat cei de la UDMR, precum și o parte dintre deputaților minorităților naționale.

De asemenea, potrivit unor informații HotNews.ro, PSD si-a asigurat o majoritate neoficială prin negocierea cu o serie de parlamentari PMP.

Cei care și-au anunțat luni plecarea la Pro România sunt Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă, acesta din urmă fiind lider al PSD Caraș-Severin, considerat până nu demult unul dintre “baronii” social-democrați.

Citește și:

Victor Ponta ia încă patru deputaţi de la PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.