Co-președintele Alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș, a fost prezent, astăzi, la Constanța, pentru a-i susține pe candidații la alegerile locale din municipiu și județ. La evenimentul care a avut loc în Parcul Arheologic din Constanța au participat Stelian Ion – candidatul Alianței USR PLUS pentru Primăria Constanța, Remus Negoi – candidatul Alianței USR PLUS pentru Președinte Consiliu Județean Constanța, Edward Nedelcu – candidat al Alianței USR PLUS la Consiliul Județean Constanța și Alina Stoian – candidatul Alianței USR PLUS pentru Primăria Lumina.

„Constanța nu este un municipiu important pentru cei de la malul mării, ci pentru toată România. Constanța este poarta turistică pentru litoralul Mării Negre, dar și poarta de intrarea și ieșirea unor produse care țin de economia țării. Ceea ce aleg constănțenii, va avea impact asupra întregii țări. La 30 de ani de la Revoluție, acest loc ar fi trebuit să arate altfel. Constanța nu e doar un oraș care să se compare cu Clujul, Timișoara sau Iașul, ci cel mai important port la Marea Neagră. Deci, Constanța ar fi trebuit să se compare cu astfel de locuri din Europa, care au valorificat acest potențial”, a declarat Dacian Cioloș.

El a spus că municipiul Constanța a fost capitv unor grupuri de interese, unor rețele mafiote.

„Constanța de zeci de ani a devenit captivă unor grupuri de interese, unor rețele mafiote aproape pentru că unii din capii acestor mafii politice sunt la pușcărie, alții sunt în curs de cercetare, o mafie care a ținut captivă Constanța și care a privit orice investiție aici, din care se mai văd probabil unele urme, așa cum mai vedem urme arheologice din ce au făcut romanii, au făcut aceste investiții în primul rând pentru interesul lor și ceea ce mai vedem noi pentru interesul comun e mai degrabă reminiscență a ceea ce a fost gândit pentru interesul acestor grupuri”, a afirmat co-președintele USR-PLUS, Dacian Cioloș.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

El crede că Stelian Ion poate oferi Constanței o șansă istorică.

„Am venit la Constanța să-l susțin pe Stelian Ion, candidatul Alianței USR PLUS care poate oferi o șansă istorică acestui oraș furat și împărțit la bucată de politicienii vechilor partide. Când alții se ascundeau pe sub băncile din Parlament făcând opoziție de fațadă, Stelian a fost „comandantul” deputaților care s-au opus cu toată forța lui Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae și alți apărători ai corupților. A venit vremea oamenilor liberi, nepătați, pricepuți, hotărâți și tineri în spirit, vremea oamenilor din USR PLUS! Ei sunt cei care, alături de constănțeni, vor face ca orașul și județul nostru să renască.“, a declarat Dacian Cioloș.

Candidatul USR-PLUS la Primăria Constanța, Stelian Ion, a declarat că este importantă atragerea de fonduri europene în următorii ani pentru dezvoltarea orașului:

„Vom găsi resursele financiare pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene. După 27 septembrie, Constanța va renaște. Și nu este doar un slogan, ci denumirea unui program foarte clar care se va derula pe fonduri europene. Banii trebuie cheltuiți pe proiecte serioase și nu pe, spre exemplu, toalete de 50.000 de euro. Constanța a ratat toate oportunitățile în ceea ce privește fondurile europene, și a făcut-o intenționat. De ce? Pentru că pe fonduri europene nu poți sifona bani. De aceea vreau să dau un mesaj constănțenilor, să și scoată din vocabular: „la Constanța nu se poate“. Ba se poate, și încă ce! Mai ales că avem un potențial uriaș. Putem fi al doilea oraș al României, din punct de vedere economic. Îi mulțumesc lui Dacian pentru sprijin și implicare! Dacian știe în ce situație se află Constanța și câtă nevoie este aici de o nouă abordare în administrație, de o schimbare pe care doar oamenii USR PLUS o pot aduce.“, a spus Stelian Ion.

„Vom schimba din temelii optica în Consiliul Județean Constanța. Iar pentru asta venim în fața alegătorilor cu soluții foarte simple, de efect, care pot fi implementate imediat de a doua zi. Noi avem resurse și ce avem de făcut. Unii care candidează la CJC au venit cu proiecte fantasmagorice, cu tot felul de OZN-uri, în schimb noi venim cu soluții simple și care pot fi implementate.“, a spus candidatul USR-PLUS la Consiliul Județean Constanța, Remus Negoi.

  • Comandat de Uniunea Salvați România – Filiala Constanța
  • Executat de SC SFINX UNION SRL – portal: www.ziarulamprenta.ro
  • Codul Mandatarului Financiar: 21200251
Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar