Premierul Viorica Dăncilă a trimis vineri noi propuneri de miniştri interimari preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit unor surse guvernamentale. Propunerile sunt următoarele: Gabriel Leș la Interne, Daniel Suciu la Justiție, Nicolae Hurduc la Educație, Alexandru Petrescu la parteneriate strategice, Niculae Bădălău la Energie, Radu Oprea la relația cu Parlamentul, Ioan Deneș la Mediu, iar Eugen Teodorovici în funcția de vicepremier pe probleme economice.

De asemenea, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a fost propus interimar la Ministerul Mediului, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ca ministru interimar al Energiei, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Oprea, ca interimar la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, iar Alexandru Petrescu – vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Daniel Suciu (PSD), actualul vicepremier și ministru al Dezvoltării și Administrației, e absolventul secției de Științe Politice la Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu, și ar deveni primul ministru al Justiției fără o diplomă în studii juridice.

În plan politic, Suciu este gestionarul unui dintre bugetele – cheie pentru PSD, cel al Dezvoltării, ministerul de unde pleacă miliarde de lei spre primari și baronii locali prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDL). Deputat de Bistrița în ultimele două mandate, Suciu a fost un aliat devotat al lui Liviu Dragnea, fiind propulsat de acesta în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD (februarie 2018) și apoi ministru în guvernul Dăncilă.

El a fost promovat de Radu Moldovan, puternicul baron PSD de Bistrița.

Înainte de a intra în politică, Suciu a fost ziarist. A fost șeful departamentului politic la Mesagerul de Bistrița-Năsăud și corespondent al Evenimentului Zilei.

El are un master în Management Politic obținut în 2011la Şcoala de Studii Academice Post Universitare “Ovidiu Şincai” din Bucureşti, potrivit propriului CV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.