Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență

Politic
Parlamentul a votat, joi, în şedinţă online, hotărârea privind încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă pentru o perioadă de 30 de zile pe teritoriul României, care cuprinde şi obligaţii pentru Guvern, una dintre acestea fiind ca Executivul Orban să prezinte săptămânal un raport privind măsurile luate.
Au fost 404 voturi ”pentru”, 29 de voturi ”împotrivă” și 5 abțineri.
Pro România şi ALDE, prin vocile liderilor Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, au anunţat că se opun prelungirii măsurilor de restricţie, motiv pentru care votul va fi împotriva.