Verifield a efectuat un sondaj de opinie la nivel național în perioada 20 – 25 noiembrie pe un eșantion de 1100 de persoane, sub forma interviurilor telefonice. Potrivit acestuia, Pro România este în creștere evidentă în comparație cu alegerile locale. Și Victor Ponta este văzut cu cele mai mari șanse de a prelua mandatul de premier după alegerile parlamentare. 

Întrebarea cea mai interesantă a sondajului este următoarea:

„Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare și ar candida următoarele partide sau alianțe, dvs. cu reprezentanții cărui partid ați vota?”

Clasamentul arată astfel: PNL – 31,3%, PSD – 22%, USR PLUS – 17% și Pro România – 9,3%. Ar mai trece pragul numai UDMR, cu 5,4%. Partidul lui Băsescu, PMP, rămâne în afara parlamentului, cu 4,8%.

Victor Ponta liderul Pro România este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua fotoliul de premier.

56,3% dintre cei care au răspuns la sondaj îl creditează pe Victor Ponta cu cele mai multe șanse pentru această funcție.

De asemenea, 27,4% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că cel mai bun premier ar fi Victor Ponta, în vreme ce Ludovic Orban este cotat doar cu 14,1% din încrederea celor care au răspuns la sondaj.

De asemenea, Victor Ponta este cotat cu o încredere de 24,2%, imediat după Klaus Iohannis, cotat cu o încredere de 31,3%.

 

În ceea ce privește intenția de a merge la vot, românii sunt interesați în proporție de 61% de acest scrutin, în timp ce 16,7% spun că nu vor merge cu siguranță.

Sondajul răspunde și unor întrebări referitoare la pandemia de coronavirus. 23% din respondenți au spus că se vor vaccina cu siguranță, 23,3% că probabil se vor vaccina, în timp ce 37,9% spun că nu se vor vaccina cu siguranță.

De asemenea, peste 70% din oameni consideră că școlile ar trebui redeschise.

Potrivit sondajului, 40,8% din români au avut venituri mai mici anul acesta din cauza coronavirusului, 15,6% au intrat în șomaj tehnic, iar 12,6% și-au pierdut locul de muncă.

Comandat de Partidul PRO România – Filiala Constanța

Executat de SC Sfinx Union SRL; portal: www.ziarulamprenta.ro

CUI mandatar financiar coordonator: 11200008

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar