Stelian Ion, avizat favorabil în comisiile de specialitate pentru portofoliul Justiţiei, a precizat că în opinia sa pragul valoric pentru abuzul în serviciu nu ar trebui să existe, fiind o interpretare eronată la momentul respectiv. 

„Nu doar abuzul în serviciu. Sunt multe articolele şi există multe decizii care trebuie să se reflecte în legislaţia penală. După cum ştiu de la domnul Cătălin Predoiu a început o evaluarea a Codului penal şi Codului de procedură penală sub acest aspect. Sunt ferm convins că în această legislatură, cât mai repede, în orice caz în 2021, va fi făcută o propunere din partea Ministerului Justiţiei pentru punerea în acord a Codului penal şi Codului de procedură penală şi cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu directive europene, dar va fi o propunere chirurgicală, dacă vreţi, strict pe acele articole şi strict raportat la deciziile respective”, a explicat Stelian Ion, chestionat miercuri la Parlament dacă este o prioritate modificarea articolului legat de abuzul în serviciu pentru punerea în acord cu decizia CCR.

Acesta a mai spus că, în opinia sa, nu ar trebui să existe deloc un prag valoric pentru abuzul în serviciu, iar dacă există, acesta trebuie să fie la nivelul aproximativ al unui salariu minim.

„Deja au fost discuţii la momentul respectiv. Abuzul în serviciu este o infracţiune foarte importantă. În orice caz, dacă vorbim de un prag valoric, pentru că au fost multe discuţii pe acest prag valoric, dacă mă întrebaţi eu aş zice că nu trebuie să existe şi că a fost o interpretare eronată la momentul respectiv. Există argumente pro şi contra pentru acest lucru, dar dacă este să discutăm de un prag valoric acela trebuie să fie foarte redus, aşa cum am propus la momentul respectiv, în jurul unui salariu minim, pentru că până la urmă trebuie să ne raportăm la cetăţeanul de rând şi nu trebuie să ne luăm nişte ştachete foarte înalte”, a afirmat Stelian Ion, întrebat care este viziunea sa cu privire la definirea abuzului în serviciu.

El a vorbit şi despre pensiile speciale, cele pentru parlamentari trebuind eliminate, iar cele pentru aleşii locali să nu intre în vigoare. Stelian Ion a adăugat că vor fi discuţii şi cu privire la pensiile speciale pentru celelalte categorii, cum ar fi magistraţi, militari, pentru ca propunerea legislativă să nu mai fie „un simulacru”.

„Este foarte clar pe această zonă că avem rapid propunere de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari. De asemenea, avem în vedere acele pensii speciale ale aleşilor locali care, dacă nu intervenim până la sfârşitul anului, ar putea intra în vigoare şi trebuie să luăm măsuri în acest sens. Iar cu privire la celelalte categorii de pensii speciale sau pensii de serviciu, indemnizaţii pentru limită de vârstă cum mai sunt denumite, se va discuta pentru fiecare categorie în parte pentru magistraţi, pentru militari şi pentru celelalte categorii, astfel încât propunerea legislativă să nu mai fie un simulacru. Pentru că am văzut propuneri făcute intenţionat greşit care au picat la Curtea Constituţională şi nu ne putem juca la nesfârşit cu lucrul acesta. Propunerea pe care o vom face va fi una care să ţină cont inclusiv de deciziile CCR şi ea să treacă”, a completat Ion.

Citește și:

Liderii USR Plus i-au validat pe cei șase miniștri care revin partidului. Printre ei și Stelian Ion, la Justiție

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar