Medicul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Epidemiologie şi reprezentant al ţării noastre la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a declarat, la Digi24, că „măcar în al doisprezecelea ceas” ar trebui să ne revenim și să respectăm cele trei reguli simple – purtarea măștii, spălatul mâinilor și distanța fizică – și să evităm aglomerația.

Alexandru Rafila a precizat că există și o problemă legată de comunicare, care poate fi rezolvată dacă „toată lumea din zona publică” transmite mesaje concordante.

Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar

„Am avut o variație între 3% și 5% din probe pozitive. Azi am avut circa 4% probe pozitive la 12.000 de teste. Dacă este un accident, vom vedea zilele următoare. Ne aflăm pe un trend ușor ascendent. Problema e legată de cât va dura acest trend și unde se va opri”, a spus Alexandru Rafila despre cele 460 de noi cazuri de infectare cu coronavirus raportate joi.

Medicul a precizat că principala cauză a creșterii numărului de cazuri zilnice este „relaxarea comportamentului fiecăruia dintre noi”.

„Dacă vedem că numărul de cazuri este în creștere, ar trebui măcar în al 12-lea ceas să ne revenim și să respectăm – și să îndemnăm și pe alții să respecte – aceste reguli simple și să evităm aglomerația. E momentul să înțelegem că nu ar trebui să ne impună nimeni nimic și să ne comportăm noi cum trebuie. Cât timp au fost niște măsuri stricte s-au respectat, când măsurile devin laxe se crede că pericolul a trecut. Nu a trecut, dar credem că ne-am antrenat suficient astfel încât să replicăm măsurile de acum 2-3 luni”, a explicat Rafila.

Președintele Societății Române de Epidemiologie a reclamat însă și mesajele divergente transmise de personaje publice.

Avem o problemă legată de comunicare și problema asta poate fi gestionată dacă toată lumea din zona publică transmite mesaje concordante: că avem o problemă de sănătate publică, reprezentată de o boală transmisibilă care se transmite cu ușurință și care poate provoca cazuri grave, chiar mortale și pentru a împiedica răspândirea este nevoie de trei lucruri simple”, a spus Alexandru Rafila.

Întrebat despre controversele legate de faptul că se poate merge la biserică, dar nu și la teatru, Rafila a replicat: „Aici sunt discuții care uneori nu sunt de natură sanitară. Cred că noi ne-am putea duce oriunde dacă respectăm anumite lucruri”.

El a mai spus că discuția ar trebui să se mute de la măsurile administrative la ceea ce reușim fiecare dintre noi să facem ca să prevenim infecția.

Rafila a dat ca exemplu Austria: „În Austria, boala practic a dispărut, revin la viață normală, dar având grijă pentru orice tip de activitate să respecte aceste reguli. E foarte simplu pentru toată lumea. Eu pledez pentru acest mesaj la unison și cu insistență chiar.”

Citește și:

Încă un deces din cauza COVID-19 la Constanța și 14 noi cazuri. A explodat numărul îmbolnăvirilor la nivel național

Ministrul Sănătății: “Pregătim pentru 1 iulie alt set de măsuri de relaxare. Dacă vor fi restricții, vor fi punctuale”

Numărul crește de la o zi la alta: 106 de pacienți infectați cu COVID-19 sunt internați în spitalele constănțene