Angajații Caselor de Asigurări de Sănătate vor protesta astăzi, 14 noiembrie, în fața Ministerului Sănătății și a Guvernului, din cauza lipsei de dialog social, a nerezolvării problemelor din sistem și a salariilor care nu au mai fost mărite din 2018.
Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat că, marți, Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (CNAS) organizează o grevă la sediul Ministerului Sănătăţii şi la cel al Guvernului. La protest vor participa și angajați din țară.
Greva se va desfășura astăzi, 14 noiembrie, mai întâi la sediul Ministerului Sănătății, în intervalul orar 10:30-11:30, după care în fața Guvernului, între orele 12:00-13:00.
BNS mai precizează că angajații CNAS aflați la protestul generalizat la nivel național, pe perioadă nedeterminată, au întrerupt plățile către spitale și furnizorii de servicii.
„Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi. Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii”, au afirmat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, potrivit News.ro.
Sindicaliștii au expicat că în lina iunie, mai exact în ultima săptămână a sesiunii parlamentare precedente, proiectul de lege care se afla pe agenda plenului Camerei Deputaților (camerei decizionale) a fost retras de la vot, pe motiv că impactul financiar ar fi fost prea mare din cauza noilor amendamente.
„În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluţii prin ordonanţe de urgenţă pentru alte categorii de salariaţi din sănătate, cu excepţia noastră. Odată cu anunţul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariaţi din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene au migrat către alţi ordonatori de credite din sistemul public”, a mai informat Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.
„Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ! În faţa publicului ne cerem scuze pentru această situaţie dificilă şi pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile şi simţim că acestea nu au fost înţelese în întregime, iar buna noastră credinţă a fost interpretată greşit de către politicieni”, au mai precizat reprezentanţii Federaţiei.
Sursa: News.ro
Sursa foto: Facebook Blocul Național Sindical
Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!