11 categorii de boli cronice vor fi incluse în etapă a două de vaccinare anti-COVID. Coodonatorul campaniei de vaccinare în România, medicul Valeriu Gheorghiță, a enumerat, la Digi24, persoanele care intră în etapa a doua de vaccinare. Primele doze din cel de-al doilea vaccin disponibil, cel al companiei Moderna, vor ajunge în țara noastră miercuri, a mai spus Gheorghiță.

În etapă a două a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este inclusă populația cu risc, reprezentată de:

a) adulți cu vârstă peste 65 de ani;

b) persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;

În sensul vaccinării împotriva COVID-19, în categoria “boli cronice”, în conformitate cu dovezile științifice actuale, se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:

  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
  • Imunodepresii severe: pacienți transplantați, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de HIV cu consult medical prealabil, lungă durata cu corticosteroizi.

“Din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase“, a precizat Valeriu Gheorghiță, care a spus și că această lista a fost transmisă către DSP-uri.

Pe lista persoanelor care vor fi vaccinate în etapa a doua face parte și personalul din mass-media, “cei care efectuează reportaje în unități medicale”, a mai precizat acesta, la Digi24.

Persoanele peste 65 de ani se pot programa pentru etapă secundă

Persoanele cu vârstă de 65 de ani și peste se pot programa la vaccinarea împotriva COVID 19 utilizând oricare dintre următoarele modalități:

  • Prin medicii de familie;
  • Individual;
  • Prin contul aparțînător (pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);
  • Prin call-center
  • Prin structurile de asistență socială de la nivelul unităților administrativ-teritoriale

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, anunță că autoritățile și-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că această a debutat înaintea termenului estimat în luna decembrie. Gheorghiță anunță că după 15 ianuarie se intră în etapă a două a vaccinării, iar săptămâna viitoare va fi făcută publică lista cu bolile cronice care se pretează vaccinării.

 

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar