Ministrul Sănătății a anunțat STARE DE ALERTĂ epidemiologică: Autoritățile nu își doresc să introducă restricții

Sănătate
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul instituției Ministerului Sănătății susținută de Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și Ligia Deca, ministrul Educației, a fost menționat că autoritățile nu își doresc să introducă restricții, ci să facă populația un partener în luarea celor mai bune decizii pentru ca gripa să fie ținută sub control, a spus ministrul Sănătății.
Totodată, acesta a susținut că nu este dorită introducerea unor restricții.
„Ceea ce ne dorim – și am fost consecvenți în această abordare – este nu să introducem vreun fel de restricții, ci să facem populația partener în luarea celor mai bune decizii încât să ținem sub control un fenomen natural, o infecție virală, gripa care apare sezonier și care în acest an a apărut mai repede decât în anii precedenți”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit B1TV.ro.
De asemenea, ministrul Sănătății precizează că anii 2020 – 2021 și 2021 – 2022 au fost sezoane atipice, deoarece restricțiile au intrat în vigoare datorită pandemiei și au dus la o circulație mult mai scăzută a tulpinilor ce aduc virozele respiratorii.
Pe de altă parte, Alexandru Rafila a atras atenția că în acest an, sezonul gripal „este mai rapid decât în urmă cu câțiva ani.
Ministrul Sănătății recomandă purtarea măștii. Totodată, ne aflăm în stare de alertă epidemilogică, însă nu epidemie.
Elevii se vor întoarce la școli în mod normal, însă vor trece prin câte un triaj.
Sursa: www.b1tv.ro
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)