Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Primăria Municipiului Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia organizează sâmbată 10.11.2018, în intervalul orar 08.30 – 13.30, o acțiune de donare de sânge.

Acțiunile prin care se încearcă încurajarea donării de sânge continuă în județul Constanța, nevoia de sânge fiind mare.

Astfel, sâmbătă, locuitorii municipiului Medgidia, dar și cei din localitățile limitrofe care vor să facă un gest de omenie, pentru pacienții care au nevoie de tratament transfuzional pot dona sânge.

Sunt însă câteva condiții pe care aceștia trebuie să le îndeplinească: vârsta cuprinsă între 18 – 65 ani (pentru prima donare 18 – 60 de ani în funcție de evaluarea medicală), au o greutate peste 50 kg ( în funcție de înălțime, constitutie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, etc.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă ca nu sunt în evidența cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.


Trebuie precizat faptul că înainte cu trei zile de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice.
În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml lichide.
Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de
– 7 tichete de masă pentru produse alimentare;
– o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari.
– decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.
Toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional sunt asteptate sâmbătă 17.03.2018, la Spitalul Municipal Medgidia, cu un act de identitate valabil, între orele 08.30 – 13.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.