Rezultatele surprinzătoare din proba feminină de simplu de la Roland Garros duc la schimbări importante de luni, în clasamentul WTA. Mai exact, în ierarhie, singurele sportive care îşi vor păstra locul sunt Naomi Osaka (Japonia; locul 1) şi Kiki Bertens (Olanda; locul 4). 

Cel mai mult au de pierdut Simona Halep, dar și Serena Williams. Sportiva din SUA, aflată în acest moment pe locul 10, coboară o poziţie şi iese din topul celor mai bune jucătoare. Simona Halep a fost eliminată în sferturile turneului de la Paris şi se va afla de luni pe locul 8 în clasament. Ea coboară nu mai puţin de 5 locuri, înaintea Marelui Şlem fiind pe poziţia a 3-a.

Clasamentul WTA de simplu feminin de luni:

1. Naomi Osaka 6486 puncte

2. Ashleigh Barty – 6350

3. Karolina Pliskova – 5685

4. Kiki Bertens – 5345

5. Petra Kvitova – 4925

6. Angelique Kerber – 4675

7. Elina Svitolina – 3967

8. Simona Halep – 3963

9. Sloane Stephens – 3682

10. Aryna Sabalenka – 3565

După competiția de la Paris, Halep a luat o decizie radicală, care-i afectează pe fanii săi din România: a anunțat că nu va fi prezentă la BRD Bucharest Open, turneu care va avea loc între 15 și 21 iulie.

BRD Bucharest Open e programat imediat după Wimbledon, iar jucătoarea noastră a preferat să își ia o pauză după sezonul de iarbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.