TAS a amânat audierile în cazul Sabrinei Voinea. Când va primi gimnasta verdictul
Sport
La Jocurile Olimpice de la Paris, Tribunalul de la Lausanne a trimis o comisie specială în Franța pentru a investiga cazurile gimnastelor române Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu.
Inițial, se anticipa că decizia va fi anunțată joi, însă Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis să amâne audierile programate pentru acea zi, conform Euronews. Amânarea a fost necesară pentru a permite luarea declarațiilor tuturor părților implicate, deoarece delegațiile și oficialii țărilor respective plecaseră deja acasă înainte ca Voinea să depună contestația.
Federația Română de Gimnastică și Comitetul Olimpic Român au solicitat o amânare cu 24 de ore, pentru a completa dosarul cu toate probele și declarațiile necesare. Astfel, decizia rămâne în suspensie până duminică, 11 august, ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Paris.
Sabrina Voinea a terminat pe locul patru la proba de la sol, cu nota 13,700, și a depus o contestație imediat, respinsă ulterior. Ea a negat că ar fi depășit limita liniei, dar a primit o depunctare de o zecime.
Ana Maria Bărbosu, care a obținut aceeași notă de 13,700, a contestat și ea rezultatul, după ce inițial se clasase pe locul trei. Americanca Jordan Chiles a reușit să-și îmbunătățească nota de la 13,666 la 13,766 în urma unei contestații, deprinzând astfel medalia de bronz de la Bărbosu, care a trecut de la zâmbete la lacrimi în fața camerelor.