Victorie pentru handbaliștii CS Medgidia în fața CSM Sighișoara
Sport
Panterele au învins astăzi pe CSM Sighișoara, cu scorul 35-34, într-un meci nebun, care s-a decis în urma aruncărilor de la 7 metri.
Medgidia a mers cap la cap cu adversara ei, intrând la vestiare cu scorul de 17-17. Ambele echipe au luptat exemplar pentru fiecare gol, ținând aproape scorul pe tabelă până la fluierul final. S-a terminat 30-30 și tensiunea a crescut la maxim la aruncările de la 7 metri. Steaua norocoasă a fost a Medgidiei, care a câștigat cu 35-34.
În urma acestei victorii, băieții antrenați de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga se clasează pe locul 5 în clasamentul final.
CSM Alexandria și Odorheiu Secuiesc sunt echipele care vor evolua în următorul sezon, în Liga Zimbrilor.