Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Guvernul acordă vouchere de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv. Măsura a fost aprobată în ședință de Guvern.

„Este o măsură, o intervenție urgentă a Guvernului, în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim controlat, într-un regim organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor și entităților sportive din România, în primul și în primul rând, pentru a forma o viitoare generație de sportivi.

Și spunem lucrul acesta pentru că, din păcate, cifra lor în acest moment, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat și organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc, și anume, o comparație, de exemplu, cu numărul seniorilor este defavorabilă.

Deci, avem mai puțin copii, care, practic, ar trebui să asigure o nevoie mult mai mare sportului românesc mâine”, a spus Ionuț Stroe.

La prima legitimare a unui copil la un club sportiv acesta va primi un voucher de 300 de lei. „Cu cât avem mai mulți copii înregimentați în entități sportive, cu atât viitorul sportului românesc poate fi asigurat”, a adăugat Stroe.

Citește și:

Se deschide parcul pentru sporturi extreme din Constanța, Gravity Park

Clubul Sportiv Medgidia este noul club partener al Academiei Hagi

O voleibalistă de top din Brazilia, transferată la Clubul Sportiv Medgidia