Week-end maraton pentru voleibaliste CS Medgidia. Antrenorul Florin Voinea: „Rezultatul ne ambiționează pentru viitor”

Sport
Voleibaliste Clubului Sportiv Medgidia au pierdut astăzi partida în fața colegelor de la CS Rapid București, cu scorul de 0 – 2, după două victorii consecutive, vineri și sâmbătă. Meciul s-a disputat în turneul Play Off al Diviziei A2 Est.
Acesta a fost primul meci pierdut dintr-o serie de 12 meciuri disputate în acest an.
Vineri, CS Medgidia a obținut prima victorie în fața celor de la CSM 2007 Focșani cu scorul de 3 – 0. Ulterior, sâmbără, voleibalistele au reușit o altă victorie splendidă, cu 3-2 la seturi, împotriva echipei CSU Galați.
Astăzi însă, fetele din Medgidia au fost învinse cu scorul de 0 – 2. „A fost un meci decisiv, echipa a muncit foarte mult, s-au depășit pe ele, dar ne trebuie puțin mai mult, din toate punctele de vedere, un lot mai numeros, mai valoros. Suntem la început de drum, ne-am depășit condiția, așteptările. Reușim ușor, ușor să reîmprospătăm în mintea locuitorilor din Medgidia că aici a fost volei de calitate”, spune antrenorul voleibalistelor, fostul internațional Florin Voinea.
„Sunt semnale că jucătoate bune își doresc să ajungă la Medgidia”
Pentru anul următor, obiectivele sunt mai îndrăznețe, antrenorul echipei își propune să formeze un lot de jucătoare mult mai valoros decât cel din prezent. „Rezultatul turneului nu face decât să ambiționeze echipa, mai ales că am luat echipa de la zero, nici nu aveam jucătoare cu care să jucăm în competiția respectivă. Primeam refuzuri din partea jucătoarelor care aveau semne de întrebare în ceea ce privește ceea ce înseamnă Medgidia în plan voleibalistic. Încă acum lucrurile se schimbă, sunt semnale că jucătoate bune își doresc să ajungă la Medgidia, să formăm un nucleu pentru că au văzut că avem alături un sprijin necondiționat din partea autorităților locale, iar acest lucru este tot ce contează”, adaugă antrenorul Florin Voinea.
La acest turneu doar 10 fete au reușit să se alinieze la start. Una dintre fetele valoroase, Andra Cojocaru, titulară, care participă la Campionatul European Under-17 din Bulgaria, a lipsit. „Au fost trei zile în care fetele au dat tot ce au putut, dar dacă privim per ansamblu vedem că acesta anul acesta este primul meci oficial pierdut din 12 jucate. Acest lucru nu poate decât să mă bucure”, a mai adăugat antrenorul fetelor.
Următorul meci oficial al fetelor de la CS Medgidia va avea loc în luna octombrie iar anul următor fetele vor juca în a doua Ligă, în Divizia B.