A încercat canibalic să mă muşte: Deputatul atacat de un coleg și-a scos certificat medico-legal
Știrile zilei
Florin Roman, deputatul PNL rănit astăzi în Parlament de un coleg, a mers la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a-şi scoate un certificat medico-legal.
În fața INML, Florin Roman a povestit cum a avut loc agresiunea: „Am văzut doar că este extrem de tulburat, că avea o privire extrem de ciudată. Ne cunoaştem de foarte multă vreme şi, când cunoşti un om, nu te poţi aştepta şi nu ştii cum să reacţionezi.
Practic, în urma acelei altercaţii mi-a înfipt mâna în gât, am ieşit în acest fel din sala de plen, iar în faţa plenului a fost o strângere puternică, a încercat canibalic să mă muşte în zona capului, m-am ferit, iar în momentul în care mi-am lăsat capul m-a lovit cu genunchiul în zona nasului”, a spus deputatul.
Florin Roman spune că s-a prezentat la IML, i s-a făcut consultul, urmează să fie eliberat în câteva zile certificatul medico-legal constatator, iar în baza certificatului medico-legal deputatul va depune plângere penală împotriva colegului său.
CIRC în Parlament: Doi deputați s-au luat la BĂTAIE în plină ședință