Astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea faptelor inculpatului M.T.E., încetând procesul penal față de acesta, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Liceanul a discutat cu un alt elev despre cum să arunce în aer Centrala Nucleară de la Cernavodă, obiectul dosarului fiind legat de „infracțiuni la legea privind combaterea terorismului”. Totodată, ca obiect secundar al dosarului este „pornografia infantilă”.
Oamenii legii au irdicat în urma percheziției domiciliare o tabletă, șase telefoane, un sac de rafie care conținea o unitate centrală pentru PC, un cuțit de vânătoare, o hartă a municipiului București care avea marcate numeroase locații de interes public, un Coran în limba arabă, un volum cu itlul „Pomeniri din Coranul cel nobil și tradiția Profetului Mohamed”, în limba arabă și română, un caiet studențesc cu înscrieri olografe în limba arabă, un caiet cu înscrieri olografie în limba engleză o coală A4 ce are în colț un desen cu steagul Statului islamic.
Totodat, oamenii legii au confiscat și două coli cu mențiuni olografe în limba engleză și arabă, o bluză de trening de culoare roșu și negru, o mască de gaze, un teag al României pe care erau desenate trei linii verticale și trei linii orizontale, un tricou cu imprimeu de camuflaj și o bonetă de culoare albă.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 22 iunie 2018, iar acesta a fost obligat la plata sumei de 7.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate către stat.
Potrivit Agerpres.ro, M.T.E. avea vârsta de 15 ani, în 2018, când a fost reținut de DIICOT.
Conform DIICOT, începând cu luna septembrie 2017, adolescentul s-a implicat activ în contactarea de susţinători ai unor organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu, cetăţeni români şi străini, în scopul promovării sistematice a ideilor şi doctrinelor specifice entităţilor teroriste, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi.
Individul folosea pe aplicația Telegram pseudonimul „Abu Musab” și a discutat cu un alt tânăr român, cu pseudonimul „Soldatul lui Allah” despre cum să arunce în aer centrala de la Cernavodă.
Cei doi adolescenţi au discutat şi despre posibilitatea de a pleca în Siria pentru a lupta sub stindardul Statului Islamic.
Surse: www.scj.ro, www.agerpres.ro
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.