Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual de luni, 15.06.2020, începând cu ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie, a anunţat compania Loteria Română, care precizează că se reia şi plata câştigurilor.

”Agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual de luni, 15 iunie, începând cu ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie. Odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor”, arată compania într-un comunicat.

Plata câştigurilor a fost suspendată în 25 martie, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată.

”Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi”, precizează compania.

Reţeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1.900 de agenţii, proprii şi mandatare.

”Importanţa respectării tuturor regulilor de conduită privind accesul în agenţiile loto este esenţială. Jucătorii au câteva responsabilităţi cu care deja sunt familiarizaţi: să respecte distanţa de siguranţă, să poarte mască de protecţie facială, să-şi dezinfecteze mâinile la intrarea în agenţii, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur”, arată compania.

În agenţiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc. Angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea, de asemenea, la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie.

Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române.

Citește și:

Loteria Română implementează jocurile loto online. Când se redeschide întreaga activitate a jocurilor de noroc