Creșă
Creșă
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat 19 noi contracte de finanțare, din fonduri europene, pentru construcția unor creșe moderne și sustenabile. Acestea se vor alătura celor 64 de creșe ale căror contracte au fost deja semnate la începutul lunii septembrie, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a precizat ministrul.

Cele 19 creșe finanțate din PNRR vor fi construite în Craiova (două creșe mari, pentru 110 copii), Săcele, Hărman – Brașov, Simeria, Câmpulung Muscel, Dărmănești – Bacău, Moldova Nouă, Dorohoi (creșe medii pentru 70 de copii), Murfatlar, Isaccea, Techirghiol, Lupeni, Blaj, Geoagiu, Pătârlagele, Dumbrăveni – Vrancea, Vlăhița – Harghita și Abrud (creșe mici pentru 40 de copii).

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic.

După cum este cunoscut, în total, prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează construcția a 124 de creșe, prin care Guvernul creează 7.450 de noi locuri pentru copii în creșele de stat. Finanțarea construcției este acordată integral din fonduri europene și vizează inclusiv racordarea la utilități, iar autoritatea locală pune la dispoziție doar terenul.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program ambițios de construire de creșe noi, prin care va spori semnificativ locurile din creșele de stat. Finanțarea este asigurată în proporție de 100% pentru aceste investiții, din fonduri guvernamentale și europene”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Foto: Ilustrativ (Arhivă)

Citește și:

Trei creșe vor fi construite la Techirghiol, Hârșova și Murfatlar cu bani prin PNRR

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.