Au început controalele în parcuri. Amenzi usturătoare pentru aruncarea gunoiaielor și ambalajelor
Știrile zilei
Ieri, polițiștii locali au amendat trei persoane, cu sume între 100 și 500 de lei, în Parcul Tăbăcăriei pentru că au aruncat ambalaje și au consumat alcool în spațiul public.
În vederea respectării normelor de curățenie, polițiștii locali continuă campania de atenționare și sancționare a persoanelor care aruncă hârtii, sticle, ambalaje, resturi de țigări, coji de semințe în parcuri, alei și peluze, zone verzi sau orice alt loc de folosință publică comună. De asemenea, în vizorul acestora sunt și cei care care își plimbă animalele de companie fără lesă și care nu iau măsuri de curățare a excrementelor lăsate de patrupede pe domeniul public.
Astfel, au fost intensificate controalele în parcurile de pe raza municipiului Constanța. Astfel, cu această ocazie, ieri, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală au sancționat contravențional cu suma de 500 lei o persoană care a consumat băuturi alcoolice și a aruncat ambalajul pe domeniul public din parcul de la Gară.
Tot pentru consum de alcool într-un loc public (parcul Tăbăcărie ) a fost amendat cu o 100 lei și un bărbat în vârstă de 29 de ani.