Publicitate
Clubul Sportiv Medgidia
În contextul numirii recente a lui Stere Hira în funcția de director al Confort Urban, primarul Constanței, Vergil Chițac, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe, despre noua companie care se va forma după contopirea RAEDPP Constanța cu SC Confort Urban SRL – Administrația Fondului Imobiliar Constanța, dar și despre planurile pe care le are cu aceasta pentru viitor.

Aceasta va trebui să administreze, printre altele, și Cazinoul Constanța, după reabilitare, dar și Sala Polivalentă sau viitorul stadion care se va construi, după finalizarea lucrărilor.

„Vrem ca RAEDPP-UL, unde administrăm diferite active – terenuri și clădiri – și Confort Urban căreia i-am delegat întreținerea drumurilor să fuzioneze într-o companie care să se cheme Administrația Fondului Imobiliar Constanța. Vom avea un stadion, vom avea și Cazinoul și o Sală Polivalentă. Astea trebuie administrate. Trebuie să creem o structură solidă ca să poată să administreze tot fondul imobiliar. Anul viitor se finalizează Cazinoul. Guvernul ni-l va pune în brațe și va spune „Administrați-l!”. Trebuie, prin compania pe care o crem să îl administreze, adică să facă și bani. Dacă Cazinoul nu produce într-un an bani măcar pentru funcționarea lui înseamnă că trebuie să băgăm mâna în buzunar și an de an să luăm bani sî întreținem. Trebuie gândit și în termeni economici. Această companie se va guverna pe Ordonanța 109 privind guvernarea corporatistă. Aceasta este strategia”, a explicat primarul Vergil Chițac.

Citește și:

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Cine sunt membrii CA-ului care au votat schimbarea la Confort Urban SRL prin numirea lui Stere Hira director general

Ce înseamnă fuziunea RAEDPP Constanța cu societatea Confort Urban. Ce se va întâmpla cu angajații și care vor fi beneficiile pentru constănțeni

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.