Centru de Colectare pentru familiile din Galați și Amzacea afectate de inundații, deschis la Constanța
Știrile zilei
Un Centru de Colectare pentru sprijinul familiilor din județul Galați, dar și din Amzacea afectate de inundații a fost deschis la Constanța de Cristi Crăciun, veteran al teatrelor de operații, și Grădinița cu Program Prelungit Roboțel.
Centrul este deschis începând de astăzi, 16 septembrie 2024, și pot fi aduse donații constând în obiecte de igienă personală, pături, materiale de curățenie, alimente neperisabile, haine, rechizite școlare, hrană pentru animale de casă (numai la conservă), dar și altele.
Informația privind deschiderea centrului a fost făcută publică de către Cristian Crăciun, veteran al teatrelor de operații.
„Solicităm ca alimentele să fie așezate în cutii din carton sau plastic, pentru a putea fi paletizate. Lenjeriile, hainele și încălțămintea să fie noi și așezate în cutii (în măsura posibilităților)“, este rugămintea organizatorilor.
Programul pentru predarea bunurilor este zilnic, între 16.00 și 19.00.
Iată mesajul emoționant transmis de către Cristi Crăciun:
„Dragi prieteni,
Se spune că „Dumnezeu îți dă atâtea greutăți câte poți duce” și atunci când ești depășit de cât ți-a dat, greutatea se împarte și la cei din jur! Galațiul nu este aproape, dar nici departe de noi, cei din Constanța, și, dacă ar fi fost prea departe, în situația în care sunt cei de acolo, distanța nu ar însemna nimic!
Am văzut oameni care au pierdut totul, copii care au rămas fără haine și fără minimul confort asigurat de familii. În același timp, școlile unde învățau au fost mistuite de ape. Autoritățile fac și ele ce pot într-o asemenea situație, însă mai suntem și noi, cei ce o ducem mai bine
De aceea, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit Roboțel Constanța, am deschis Centrul de Colectare destinat ajutorării familiilor afectate de calamități. În același timp, nu uităm nici familiile din județul Constanța (Comuna Amzacea).
Așadar, începând de azi, putem strânge donații constând în: obiecte de igienă personală, pături, materiale de curățenie, alimente neperisabile, haine, rechizite școlare, hrană pentru animale de casă (numai la conservă), ș.a.m.d.
Solicităm ca alimentele să fie așezate în cutii din carton sau plastic, pentru a putea fi paletizate. Lenjeriile, hainele și încălțămintea să fie noi și așezate în cutii (în măsura posibilităților).
Indiferent de localitate, naționalitate, religie, situație materială, ocupație sau vârstă, haideți să-i ajutăm pe semenii noștri!
Programul pentru predarea bunurilor este în fiecare zi, între orele 16:00-19:00. Pentru alte detalii, vă stăm la dispoziție la telefoanele:
0766607745 – Cristi Crăciun.
Ne puteți ajuta chiar și cu un share!
P.S. Le mulțumim tuturor autorităților pentru sprijin!“
Sursa foto: Cristi Crăciun
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: