În cursul acestei dimineți, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Constanța a observat, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la intersecția cu strada Portiței un autoturism, care a refuzat să oprească la semnalele regulamentare de oprire si a încercat să fugă.

În timp ce conducea cu viteză, pe strada Răsuri, șoferul fugar a lovit 5 autoturisme, dintre care 2 aflate în mers și 3 staționate.

Ajungând pe strada Izvor, conducătorul autoturismului, un tânăr de 27 de ani, a oprit și a abandonat mașina, încercând să fugă.

Polițiștii l-au urmărit până când șoferul a încercat să intre în curtea unei case, moment în care, pentru ca nu a răspuns la somațiile legale efectuate, unul dintre polițiști a executat un foc de armă în plan vertical.

Bărbatul în cauză a fost imobilizat, iar în urma cercetărilor, polițiștii au descoperit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule si, de asemenea, numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate din noiembrie 2018.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală. În cauză se efectuează cercetări cu autorul în stare de reținere, informează IPJ Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.