Cum va fi vremea în martie: Meteolorogii anunță ploi, lapoviță și ninsori spre finalul lunii

Știrile zilei
Meteorologii anunță vreme capricioasă în România, la început de primăvară. Potrivit specialiştilor AccuWeather, la finalul lui martie, dar și pe parcursul lunii aprilie este posibil să mai avem și perioade mai reci, cu ploi, lapoviță și ninsori.
Primăvara va fi caracterizată de variații termice destul de mari, cu intervale în care temperaturile maxime să depășească 20 de grade și perioade mai reci, în care valorile minime să devină negative.
Astfel de episoade cu vreme friguroasă, cu ploi, lapoviță și chiar ninsori sunt posbile până spre finalul lunii martie și chiar și în aprilie și pot deveni un pericol pentru agricultură.
Cerul va avea înnorări, iar local şi temporar va ploua în cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi mai ales averse, pe alocuri posibil însoţite de descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în est, sud-est, sud-vest şi la munte. Conform meteorologilor ANM, valorile termice vor fi în continuare cu mult peste cele normale la această dată, astfel încât maximele se vor încadra între 12 şi 18 grade Celsius, iar minimele între 0 şi 9 grade Celsius.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări.
Vremea 25 martie-1 aprilie 2024
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în majoritatea regiunilor.
Prognoza meteo 1-8 aprilie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.