Dorin Meran, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea, CONDAMNAT definitiv la Constanța

Știrile zilei
Dorin Meran, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea, a fost condamnat definitiv joi, 19 decembrie 2024, la Curtea de Apel Constanța!
Dorin Meran a luat un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.
MINUTĂ
Tip solutie: Schimbat în parte. Solutia pe scurt: În temeiul art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală: Admite apelul formulat de inculpatul Meran Dorin (..), împotriva sentinţei penale nr. 38 din data de 15 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 1474/88/2023.
Desfiinţează în parte hotărârea supusă controlului judiciar, şi rejudecând, dispune: Reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Meran Dorin, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art.7 lit.c teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, de la 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare la 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. Reduce termenul de supraveghere stabilit în conţinutul modalităţii de executare a pedepsei, de la 4 (patru) ani la 3 (trei) ani.
Menţine dispoziţiile hotărârii apelate, în măsura în care nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru judecata în apel, rămân în sarcina acestuia, conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală. Definitivă. Pronun?ată la data de 19.12.2024, după redactare, prin punerea la dispoziţie cu mijlocirea grefei, conform art. 405 Cod procedură penală. Document: Hotarâre 1237/2024 19.12.2024.
În primă instanță, Tribunalul Tulcea îl condamnase pe Dorin Meran la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
„În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică sau chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale, administrată de martor.
La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de ne vinovăție“.
Sursa foto: youtube.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Marcela Enache, fost secretar al municipiului Constanța, ACHITATĂ în dosarul DNA