Festivitatea de deschidere a noului an școlar
Festivitatea de deschidere a noului an școlar
Ieri, 5 septembrie, a început un nou an școlar pentru elevii și preșcolarii din România, iar emoțiile au fost pe măsura importanței momentului. Emoții au fost și la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia, acolo unde elevii au fost bucuroși să își revadă colegii și profesorii.

Festivitatea de deschidere a noului an școlar a debutat cu intonarea Imnului de stat al României, urmată de oficierea unei slujbe religioase.

Conducerea unității de învățământ a adresat un mesaj copiilor, părinților și cadrelor didactice, subliniind că procesul de formare a tinerilor generații este o muncă de echipă.

„Elevilor, le dorim să aibă un an școlar plin de experiențe de învățare valoroase, să fie creativi și să se bucure din plin de întâlnirea cu colegii

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Părinților, le mulțumim pentru toată încrederea și susținerea, pentru implicarea în procesul formării și dezvoltării propriilor copii .

Cadrelor didactice, le urăm putere de muncă, să fie încrezătoare în experiența lor profesională pentru a folosi  toate mijloacele și metodele de lucru cu impact pozitiv în activitatea cu copiii”, a transmis Simona Dănilă, directorul Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Poliției, care au transmis un mesaj de încredere privind siguranța în mediul școlar.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.