Flagrant și mită la Secția de Oncologie a unui spital județean. Ce s-a întâmplat
Știrile zilei
În data de 19 ianuarie 2023, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceva, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare și dare de mită.
Acestea au fost descoperite în cadrul Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Au fost efectuate percheziții în incinta acestei secții, dar și la domiciliul unei persoane fizice.
„În aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a unei suspecte față de care, la data de 20.01.2023, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale – dintre care, un număr de 62 acte materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în 7 zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022)”, se arată în comunicatul transmis de Direcția Generală Anticorupție.
În perioada aprilie 2022 – 19 ianuarie 2023, suspecta, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani și bunuri de la 64 de persoane, pacienți sau aparținători, pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența medicală care trebuiau realizate gratuit.
Procurorul de caz a înaintat Tribunalului Suceava propunerea de arestare pentru o perioadă de 30 de zile. Oamenii legii continuă cercetările în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.