(Foto) Accident grav pe DN 22. O femeie a MURIT, alte două persoane, transportate inconștiente la UPU Constanța
Știrile zilei
Pompierii ISU Dobrogea au intervenit în urma cu puțin timp la un accident grav care a avut loc la granița județelor Tulcea și Constanța, pe DN 22, între două mașini.
Din primele date, sunt trei victime. O femeie este resuscitată, fiind în stop cardio-respirator, iar o altă are leziuni puternice la cap şi intervine elicopterul SMURD. Un bărbat este şi el rănit grav, dar este stabil.
UPDATE:
Din păcate, în ciuda eforturilor susținute depuse de pompieri, una dintre victime a fost declarată decedată la fața locului.
Celelalte 2 victime (fată și bărbat) au fost transportate inconștiente la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța cu elicopterul SMURD și echipajul SAJ.
UPDATE 2:
Comunicat oficial al IPJ Tulcea
Din primele cercetări efectuate de polițiști, rezultă faptul că , în seara zilei de 11 iunie a.c., o femeie de 24 de ani din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DN22-E87 ( limită cu județul Constanța) nu a adaptat viteza condițiilor de drum (carosabil umed), a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un auto condus de un bărbat de 24 de ani, din Tulcea.
În urma accidentului au rezultat rănirea conducatorilor auto si decesul unei tinere de 25 de ani, din Tulcea, pasager în primul auto.
Cercetarile continua pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii accidentului.
https://youtu.be/4d9KQkI7DZU
https://youtu.be/78Tj6tU_xyM