FOTO O fetiță de 11 ani a fost SALVATĂ de polițiști, dintr-un apartament în flăcări! Micuța a fost preluată de echipajul SMURD

Știrile zilei
O fetiță de 11 ani a fost salvată astăzi, 20 iunie 2025, de către polițiști, dintr-un apartament inundat de fum, în urma unui incendiu izbucnit în imobil.
Micuța a fost preluată de echipajul SMURD aflat la fața locului și se află, potrivit autorităților, în afara oricărui pericol.
Intervenție promptă a polițiștilor din Brăila, în dimineața de 20 iunie. O minoră de 11 ani a fost salvată dintr-un apartament, din municipiul Brăila, în care izbucnise un incendiu, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila.
Potrivit primelor informații, astăzi, 20 iunie a.c., în jurul orei 09:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică s-au deplasat de urgență pe strada Comunarzi, din municipiu, după ce au fost sesizați de către o persoană cu privire la izbucnirea unui posibil incendiu într-un apartament, în care s-ar afla doi copii minori.
Ajunși la fața locului pentru a verifica dacă vreo persoană se află în pericol, polițiștii dirijați de către apelantul numărului de urgență, au aflat că în imobil s-ar afla doi minori, motiv pentru care aceștia au pătruns în forță în locuință.
În interiorul apartamentului cuprins de fum a fost identificată o singură minoră, de 11 ani, care a fost scoasă în siguranță, fiind preluată de un echipaj al ambulanței SMURD ajuns la fața locului.
În acest moment, aceasta se află în afara oricărui pericol.
La scurt timp, pompierii din cadrul I.S.U. Dunărea Brăila au ajuns la fața locului și au intervenit pentru înlăturarea oricărui risc de incendiu.
În urma incidentului, nu au rezultat victime sau pagube materiale.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila adresează mulțumiri și felicitări celor șase polițiști care au intervenit rapid și au prevenit o astfel de tragedie“, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
Sursa info & foto: IPJ Brăila
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
A luat FOC un utilaj agricol lângă Ciocârlia: Intervin pompierii din Medgidia