(FOTO/VIDEO) Când vor fi finalizate lucrările de pe strada Ștefan cel Mare. Ce spune Viorel Farcaș, antreprenorul care se ocupă de proiect
Administrație locală
Chiar dacă au acceptat aproape doi ani dezastrul creat pe strada Ștefan cel Mare, constănțenii par să nu mai aibă răbdare și își doresc ca lucrările să fie finalizate așa cum a promis antreprenorul care a preluat lucrarea în luna mai a acestui an. Contactat de Ziarul Amprenta, antreprenorul constănțean, Viorel Farcaș, ne-a declarat că finalizarea proiectului a fost devansată pentru primele zile din luna octombrie din cauza unor lucrări neprevăzute care au fost și sunt executate de terți.
Viorel Farcaș, antreprenorul general care realizează prin Mooz Services SRL lucrările din centrul municipiului Constanța și pe care le-a preluat de la Meva Concept pe 13 mai 2023 ne-a oferit astăzi mai detalii cu privire la stadiul lucrărilor și la termenul de finalizare al acestora.
Farcaș a evidențiat că s-au făcut și se fac eforturi susținute pentru ca termenele de predare a lucrărilor, pe tronsoane, să fie respectate însă, pe parcursul derulării proiectului au apărut situații neprevăzute care țineau de diverși terți și pe care aceștia trebuiau să le realizeze.
https://youtu.be/vgLtGF52PH8
„Până în luna mai, când am luat noi lucrarea, lumea nu a spus nimic. De când am luat eu, am făcut în trei luni și asfaltarea bulevardului Ferdinand, și strada Mircea cel Bătrân, dar și parcajele.
Nimeni nu spune despre terți care lucrează pe tronsonul 3 unde nu putem pune granit. Nu avem cum să punem granit când ei lucrează acolo. Pe acest tronson am turnat plăcile, sunt făcute băncile.
„Ștefan cel Mare și tronsonul 3 este făcut în proporție de 80% în condițiile în care am scos plăcile, deci am făcut dublă manoperă”, ne-a declarat Viorel Farcaș.
Precizăm că tronsonul 3 a lucrării de pe Ștefan cel Mare este cuprins între strada Mihai Viteazul și strada I.Ghe. Duca.
Din cauza situațiilor neprevăzute lucrări care erau pe final, se desfac acum pentru a fi reparate diverse probleme apărute:
„Astăzi, spre exemplu, există o problemă la un hidrant în zona Colegiului „Mircea cel Bătrân”. Trebuie să scoatem tot, să desfacem … Cum am putea să compactăm granitul, să îl aduc la planeitate, să finalizez, dacă încă se sapă.
Eu sunt legat de cei cu utilitățile pentru că apoi vor fi discuții că am pus granitul și acum îl scot, cum vom face aici la Liceu.
Probabil în loc de 30 septembrie o să fie 10 – 12 octombrie, depinde cum finalizează ceilalți.
Contractul este până pe 3 decembrie 2023.
Noi îi dăm tare cu lucrările, și seara se lucrează pe șantier. Se lucrează și la stațiile de autobuz”, a mai spus Farcaș.
În cursul zilei de marți, în zona pasajului de la Magazinul Tomis se lucra la o avarie la rețele de utilități:
Spre deosebirea de zona dinspre magazinul Tomis unde mai sunt lucrări de făcut, spre capătul dinspre strada Atelierelor a străzii Ștefan cel Mare, lucrările sunt aproape finalizate și inclusiv mobilierul urban a fost montat:
Proiectul urbanistic gândit în urmă cu câțiva ani pentru strada Ștefan cel Mare vizează reabilitarea pietonală, pe o suprafaţă de aproximativ 15.800 metri pătraţi, și cuprinde amenajarea de fântâni arteziene, marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități, fântâni arteziene, spații verzi (5.206 mp), mobilier urban inteligent (bănci, spații de ședere, cișmele), inclusiv WI-FI gratuit, rasteluri pentru biciclete, iluminat public inteligent, sisteme informare, dar și sistem de supraveghere video.
Valoarea proiectului, care cuprinde pe lângă strada Ștefan cel Mare și mai multe străzi din zona centrală a Constanței este de 89.854.757,70 lei și este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Citește și:
(Foto) Cum arată proiectul de modernizare a străzii Ștefan cel Mare din municipiul Constanța