Ieri, oamenii legii au organizat și desfășurat o acțiune de combatere a traficului de droguri de mare risc, respectiv heroină, în municipiul Iași.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași.
Astfel, au fost prinse în flagrant delict persoane care ar fi venit din municipiul București pentru a comercializa doze de heroină către consumatorii din municipiul Iași.
Din cercetări a reieșit că bănuiții de comiterea faptei s-ar fi asociat cu dealeri locali din Iași, pentru comercializarea heroinei.
„După prinderea în flagrant delict, a fost efectuată o percheziție domiciliară într-un apartament, care ar fi fost închiriat în acest scop, fiind descoperite și ridicate 12 grame de heroină (dintre care bănuiții ar fi putut ambala peste 120 de doze către consumatorii finali), 3 telefoane mobile, 6.400 de lei și 100 de euro”, transmite Poliția Română.
Suspecții ar fi vândut dozele de heroină cu 100 de lei, iar pentru cei care ar fi cumpărat mai multe, prețul pentru gram era cuprins între 500 și 700 de lei.
Astfel, în baza probsatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.
De asemenea, astăzi, cei trei vor fi prezentați Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Foto: www.politiaromana.ro
Video: Youtube Poliția Română
Citește și:
(VIDEO) Tânăr de 19 ani, prins în flagrant când vindea droguri, arestat pentru 30 de zile