FOTO VIDEO Nicolae Ciucă, în vizită în Constanța: Dau exemplu acest județ peste tot pe unde merg în țară
Știrile zilei
Nicolae Ciucă este astăzi la Constanța. Acesta urmează să facă mai multe vizite, după ce a oferit declarații la Prefectura județului Constanța.
Nicolae Ciucă, liderul Partidului Național Liberal și Președintele Senatului României, se află astăzi în vizită în județul Constanța, unde va merge în mai multe zone de interes, pentru a observa rezultatele investițiilor din ultimii ani.
„Vin la Constanța cu mare plăcere și cu bucuria de a vedea câte schimbări au avut loc în municipiul Constanța și de asemenea în județ. Sunt lucruri foarte bune care s-au întâmplat în ultimii patru ani și avem nevoie de continuitate, de investiții. Chiar dau exemplu județul Constanța peste tot pe unde merg în țară și le spun că aici s-a schimbat raportul de investiții în comparație cu anii precedenți.
După toate cele întâmplate, eu cred că este bine să continuăm cu consolidarea unei stări de normalitate, într-o locație atât de importantă pentru România și nu numai. Avem nevoie în contextul actual să folosim această oportunitate. Se poate observa implicarea și mândria constănțenilor de a putea să creștem și să depășim niște limite care au fost impuse voit sau nevoit. Important este să ne dezvoltăm în tot ceea ce înseamnă infrastructură, potențial economic și turistic.
Avem nevoie de continuitate și normalitate. Îmi doresc foarte mult să văd care au fost efectele investițiilor de la Administrația Canalelor Navigabile și mergem astăzi și la Medgidia”, a declarat acesta.
Alături de acesta au fost deputatul Bogdan Huțucă, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, prefectul județului, Silviu Coșa și primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi.
Nicolae Ciucă: „Importanța strategică a județului Constanța este una considerabilă”
Liderul Partidului Național Liber a atras atenția cu privire la valul de investiții care s-au realizat în ultimii ani în Constanța, o zonă care, după părerea sa, reprezintă un punct strategic, de o importanță majoră nu doar pentru țara noastră, ci pentru întregul spațiu European. Nicolae Ciucă a vorbit și despre transformările pe care administrația liberală le-a adus și despre capacitatea acestora de a atrage fonduri europene pentru demararea unor proiecte vitale comunității.
„Am venit pentru că avem la Constanța o evoluție cât se poate de bună în ceea ce privește investițiile. De asemenea, în județ s-a intrat într-o stare de normalitate și îmi doresc foarte mult ca pentru constănțeni aceasta să reprezinte un mesaj de încredere, să continue și să vadă că perspectiva pe care o oferim este una în interesul, în folosul cetățenilor și mai mult decât atât.
Cred că ceea ce noi am reușit să demonstrăm prin toate faptele administrațiilor liberale este un argument în plus de încredere în proiectele și în modul în care noi am înțeles să angrenăm eficient tot ceea ce înseamnă absorbția de fonduri europene, dezvoltarea de proiecte cu fonduri europene împreună cu banii de la bugetul de stat, cu banii de la bugetul local și în felul acesta să putem să avem cu adevărat motive să atragem investitori, să avem mai multe locuri de muncă și mai bine plătite.
Astea sunt chestiunile care le așteaptă oamenii de la noi. O siguranță În ceea ce privește viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.
Județul Constanța are potențial. Importanța strategică a județului Constanța este una considerabilă, a municipiului și în mod deosebit a Portului Constanța. Știm că este principala poartă de intrare și de ieșire a mărfurilor pentru țara noastră, inclusiv pentru Europa, pentru că multe țări învecinate beneficiază de infrastructura Portului Constanța. Vă aduceți aminte, când eram prim-ministru, una dintre măsurile pe care le-am luat a fost aceea de a elibera după aproape 30 de ani infrastructura feroviară din interiorul Portului Constanța. S-a continuat cu o serie de proiecte care să vină să îmbunătățească toată această infrastructură și în plus au fost o serie de întrevederi cu investitori români și străini care într-adevăr văd potențialul strategic pe care îl are Constanța.
Rolul administrațiilor de la nivel municipal și cea de la nivel județean este tocmai aceea de a fructifica la maxim, de a pune în valoare acest potențial și de a crea oportunități pentru constănțeni, a crea oportunități pentru investiții mai multe, mai consistente din punct de vedere valoric”, a declarat acesta.
„PNL Constanța este clar împotriva unei alianțe cu PSD-ul”
În ceea ce privește posibilitatea formării unei alianțe politice, președintele Senatului României a afirmat că această decizie va fi luată de filialele locale, urmând ca PNL Constanța să poarte negocieri pentru accederea la funcții în Consiliul Local, Consiliul Județean.
„Am luat decizia și am convenit, așa cum am procedat și înainte de începerea campaniei și după ce se finalizează campania, decizia să o ia fiecare conducere de filială, pentru că nu putem de la București să știm mai bine specificul și tot ceea ce se întâmplă la nivel local, motiv pentru care suntem un partid cu relevanță, cu cea mai mare relevanță democratică. Ne vom pune toată încrederea în capacitatea de decizie a filialelor la nivel local.
PNL Constanța este clar împotriva unei alianțe cu PSD-ul, dar urmează totuși niște negocieri pentru accederea la funcții în Consiliul Local, Consiliul Județean și va fi nevoie totuși de compromis către care formație politică se va îndrepta PNL-ul.
Așteptăm rezultatul final al votului, așteptăm ca, așa cum am făcut și până acum, indiferent de toate aceste fricțiuni politice și confruntări politice de atâția ani de zile, să ne bazăm pe capacitatea noastră de a asigura în continuare stabilitatea politică a țării, să asigurăm o guvernare echilibrată, pentru că aceasta a fost argumentul principal și este argumentul nostru principal în ceea ce privește trecerea țării prin această succesiune de suprapunere de crize. Și în momentul de față, sigur, sperăm ca situația să se așeze, să se echilibreze, dar premisele nu sunt tocmai în această direcție. Motiv pentru care suntem obligați, ca în actualul context de securitate, să asigurăm stabilitatea țării. Stabilitatea țării nu pleacă doar de la București, stabilitatea țării trebuie să se asigure echilibrat la nivelul întregii țări”, susține Nicolae Ciucă.
CUI mandatar financiar: 21240015