Fraudă bancară
Fraudă bancară
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul European (EPPO) din București efectuează 40 de percheziții domiciliare, în mai multe locații din România, inclusiv în Constanța, dar și din Franța.
Este vorba despre o anchetă cu privire la bănuiala de fraudă care ar implica fonduri europene și naționale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.

În cauză, este investigată o metodă de a furniza scrisori de garanție false, beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potențialelor daune.

În România, perchezițiile se fac în București, Alba, Arad, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt.

De asemenea, se efectuează percheziții și în Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Franței.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanțare UE, ar fi fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare, care nu ar fi dispus de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.

În special, o bancă fictivă, care ar opera în Insulele Comore, ar fi emis scrisori de garanție prin care ar fi asigurat autorităților publice din România plata unor sume, în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro.

În mod similar, instituțiile financiare, care ar opera în Cehia, Letonia și Spania, ar fi emis scrisori de garanție pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru și fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.

Foto: Pixabay.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.