Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, organizarea unor tabere studențești gratuite pentru 3.500 de studenți cu rezultate foarte bune la învățătură.

Organizăm tabere studențești, gratuite, în acest an! Nu renunțăm la acest proiect, chiar dacă financiar ne-am fi dorit să putem susține mai multe locuri. Cred că ar trebui să vedem cu toții imaginea de ansamblu: trecem printr-o criză energetică și geopolitică unde sunt consumate foarte multe resurse financiare. În plus, încă nu ne-a anunțat nimeni că s-a încheiat pandemia, virusul este încă printre noi, chiar dacă suntem într-o perioadă de relaxare”, a declarat Gabriela Firea. 

Ministrul Familiei a mai precizat că, spre deosebire de anii trecuți, numărul de locuri a fost suplimentat la 3.500 și că studenții eligibili vor primi cazare și masă gratuită pe timpul taberei.

Asigurăm cazarea și masa pentru 3.500 de studenți (mai multe ca anii trecuți) cu rezultate bune la învățătură, la activități sportive și culturale sau tineri cu o situație socială mai dificilă. Am cerut suplimentarea cu peste jumătate a numărului anunțat inițial. Este deja o creștere față de anul trecut. Dar e greu să ajungem la cifrele dinainte de pandemie”, a mai scris Gabriela Firea pe Facebook.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

De asemenea, fostul primar al Capitalei a adresat un mesaj studenților prin care îi roagă să nu politizeze acest demers și îi asigură de sprijinul său.

I-aș ruga pe studenți să fie rezonabili și sper să nu fiu înțeleasă greșit. Nici nu mi-aș dori politizarea acestui subiect. I-am susținut mereu, chiar și când alte forțe politice le-au tăiat, de exemplu, biletele gratuite la călătoria cu trenul”, a explicat Gabriela Firea.

Foto: Facebook

Citește și:

Atenție părinți! Taberele copiilor pot fi plătite cu vouchere de vacanță

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar