Gheorghe Hagi, la ceas aniversar! Azi este ziua celui mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor
Sport
Fostul mare jucător român, Gheorghe Hagi, s-a născut la 5 februarie 1965, în comuna Săcele, judeţul Constanţa. Hagi împlinește astăzi 57 de ani. ”Regele” își serbează ziua de naștere alături de alți doi mari fotbaliști, Neymar și Cristiano Ronaldo. A fost poreclit „Regele” şi „Maradona din Carpaţi”. Pele l-a nominalizat pe internaționalul român, în 2004, în cadrul unei ceremonii a FIFA, printre cei 125 cei mai valoroși fotbaliști în viață.
Descoperit de antrenorul Iosif Bukossi, a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii şi juniori al echipei Farul Constanţa. La 15 ani, ajungea în echipa națională de tineret, iar la 17 ani, în ziua de 11 septembrie 1982, debutează în Divizia A, jucând integral meciul S.C. Bacău-F.C Constanța (3-0).
Gică Hagi a debutat la echipa naţională pe 10 august 1983, la Oslo, în meciul amical Norvegia – România (1-1), la vârsta de 18 ani. A participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: Italia 1990, SUA 1994 – unde a ajuns împreună cu naţionala României până în sferturile de finală, şi Franţa 1998, precum şi la trei ediţii de Campionat European: Franţa 1984, Anglia 1996 şi Olanda/Belgia 2000.
A jucat de 126 de ori în naţională, a înscris 35 de goluri, fiind timp de 16 ani, 10 luni şi 20 de zile în slujba tricolorului şi purtând de 55 de ori banderola de căpitan. Deţine un număr impresionant de prezenţe în cupele europene – 95 de jocuri, în care a marcat 32 de goluri.
A fost prezent de 550 de ori în prima ligă a campionatelor României, Spaniei, Italiei si Turciei. În Spania, Hagi a evoluat la cele două mari forţe ale Primerei Division: Real Madrid şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri).
Gică Hagi, 5 luni selecționer al echipei naționale
A câştigat cu Steaua trei titluri de campion al României (1987, 1988, 1989), două cupe ale României (1987 şi 1989) şi Supercupa Europei (1987); patru titluri ale Turciei (1997, 1998, 1999 şi 2000), două cupe ale Turciei (1999 şi 2000), Cupa UEFA (2000) şi Supercupa Europei (2000) – cu Galatasaray. De asemenea, are în palmares două Supercupe ale Spaniei (Real Madrid – 1990, FC Barcelona – 1994).
Din iunie 2001, timp de cinci luni, a fost antrenorul echipei naţionale, cu care joacă barajul pentru calificarea la CM 2002, România fiind eliminată de Slovenia.
Proiectul Viitorul a început în 2011
De atunci, Hagi se ocupă de Academia sa de fotbal şi de echipa acesteia, FC Viitorul, transformată de anul trecut în Farul Constanța. În 2017, clubul a câştigat titlul de campioană a României.
Prin crearea Academiei, Gheorghe Hagi a considerat că a venit momentul ca la rândul său să ofere cât mai multor copii şansa de a se pregăti la cel mai înalt nivel şi de a avea performanţe chiar mai mari decât ale sale.
Ca antrenor, Hagi a pregătit naționala României, Galatasaray, Bursaspor, Steaua, Poli Timişoara şi Viitorul.
Sursa: prosport.ro